Antena 3 CNN Actualitate Religie SFINȚII CONSTANTIN ȘI ELENA. Ce le este strict interzis femeilor în această zi

SFINȚII CONSTANTIN ȘI ELENA. Ce le este strict interzis femeilor în această zi

<1 minut de citit Publicat la 20:00 20 Mai 2019 Modificat la 20:00 20 Mai 2019

SFINȚII CONSTANTIN ȘI ELENA. În fiecare an, creștinii din toată lumea îi sărbătoresc pe Sfinții Constantin și Elena pe 21 mai, cunoscuți drept Sfinții Împărații Constantin și Elena.

SFINȚII CONSTANTIN ȘI ELENA. Este considerată una dintre cele mai importante sărbători de peste an.

SFINȚII CONSTANTIN ȘI ELENA. Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt cunoscuți drept cei care au dat libertate creștinismului. Împăratul Constantin a devenit, prin Edictul de la Milano, un adevărat protector al creștinilor, iar în timpul domniei sale s-au adoptat multe măsuri în favoarea Bisericii și a preoților.

SFINȚII CONSTANTIN ȘI ELENA. În această zi nu se lucrează, nu se spală haine, nu se face curat. Femeile tămâie și și stropesc cu aghiasmă casa, animalele și împrejurimile.

SFINȚII CONSTANTIN ȘI ELENA. De dimineață, creștinii trebuie să participe la slujbă, iar cei care au avut în familie persoane care au purtat numele Elena sau Constantin și Constantina trebuie să împartă colivă și colaci.

SFINȚII CONSTANTIN ȘI ELENA. Tot în această zi, nu este bine să te cerți cu cineva.

Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole