Antena 3 CNN Actualitate Sfaturile specialiştilor pentru vacanţe, departe de atacurile rechinilor

Sfaturile specialiştilor pentru vacanţe, departe de atacurile rechinilor

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 10:11 05 Iul 2022 Modificat la 10:34 05 Iul 2022

Evenimentele care au avut loc în ultima vreme au influenţat preferinţele în materie de vacanţe şi călătorii ale oamenilor de pe tot globul şi implicit şi ale românilor.

Cristian Bărhălescu, proprietarul unde agenţii de turism, a vorbit în exclusivitate la Antena 3, despre incidentul din Egipt, în urma căruia două femei şi-au pierdut viaţa, după ce au fost atacate de un rechin, în Marea Roşie.

Care sunt cele mai sigure destinaţii exotice

"Acest nefericit eveniment este al doilea la rând după ce 10-12 ani după ce în Egipt nu au mai fost. Este o destinaţie mult mai sigură decât orice altă locaţie. Hurghada rămâne o destinaţie sigură în continuare 

În ţările exotice este de mers în Dominicană, fără probleme, Zanzibar, Maldive, Thailanda .Acestea sunt destinaţii exotice sigure.

Este indicat ca în momentul în care doreşti să călătoreşt către o destinaţie  turistică, să îi soliciţi agentului de turism să îţi dea o asigurare complexă si completâ, pentru că este o asigurare de sănatate, de bagaje, de anulari si în caz de cel mai nedorit eveniment să poţi fi repatriat în ţară", a spus Cristian Bărhălescu, în exclusivitate la Antena 3.

Adrian Bâlbă, doctor în științe veterinare, despre atacul rechinilor din Egipt şi Turcia: "Există 3 motive principale"

Adrian Bâlbă, doctor în științe veterinare, a comentat atacurile rechinilor de pe plajele din Egipt şi a identificat trei cauze majore care ar fi condus la aceste fenomene sfârșite de multe ori cu tragedii.

"În primul rând a socializat rechinul cu un alt tip de hrană.

Rechinii sunt pescari. 99% dintre rechini mănâncă doar pește. Sunt câteva specii ce atacă mamifere marine, de exemplu foci sau chiar delfini, dar rechinii sunt pescari.

Rechinii ăștia sunt numiți rechin de macrou, fiindcă ei se hrănesc în mod particular cu acest pește, care este un pește foarte frecvent și gustos, consistent pentru ei.

Însă nu se mai găsește din cauza supra pescuitului. La 100 de milioane de egipteni, vă dați seama ce pescari sunt acolo şi ce se pescuiește în Marea Roșie?

Apoi sunt și acești factori cu 18.000 de capete de ovine pe fundul apei nerecuperate.

Însă de la o vreme e interzisă folosirea tractantului. Rechinii s-au tot apropiat de mal, au socializat cu prezența omului, au văzut că nu este chiar așa o vietate de speriat omul.

Cumva s-a întâmplat cum se întâmplă cu ursuleții. Noi ajungem între ei sus la munte și ei ajung jos la oraș în tomberoane fiindcă s-au specializat cu prezența noastră, au văzut că omul nu-i așa o bestie, ceva de neînțeles, are limitele lui.

Şi în consecință au ajuns atacurile cu urs, chiar mai multe decât cu rechin, dar firește că cele cu rechin sunt cumva neașteptate.

Deci ăștia ar fi 3 factori: lipsa de pește, prezența omului în excursii subacvatice. Şi scafandrii autonomi care sunt protejați împotriva rechinilor, este joacă cu ei, fiindcă în primul rând îi văd.

Se pot pune în spate, în spate, au tot felul de instrumente înțepătoare cu care-i îndepărtează și în consecință ei se protejează. Nu este un tratament uman, pentru că există şi alte soluţii

Adrian Bâlbă, despre rechinii din La Marea Neagră

Sunt rechini da, maxim un metru n-are cum să muște.

Oricum când e apa caldă, rechinul nu vine la mal, el vine numai iarna prin februarie să se reproducă la mal.

La mal stă dincolo de 40 de metri, rechinii nu se simt bine la mal. Se simt bine în ape mai adânci, cu excepția celor de corali.

În zona asta, la Marmaris ăştia sunt rechini de coral.

Ei au pus o plasă acolo, dar se pare că rechinii, fiind destul de iuți, mici, au sărit, au trecut, încearcă să-i îndepărteze pe o cale destul de destul de puțin elegantă.

Există și pingăre niște soluții care pot să-i respingătoare care produc sunete. Se folosesc și la alte animale, dar se folosesc și la pingre, la păsări", a explicat Adrian Bâlbă, doctor în științe veterinare la Sinteza Zilei de la Antena 3. 

La noi din port s-au recuperat, acolo nu s-au prea recuperat și asta a constituit o socializare a rechinului cu carnea de mamifer.

Apoi în Egipt se produc excursii subacvatice cu scafandrii, de data asta cu scafandrii autonomi, nu cu scuba. Se fac excursii subacvatice cu ghid.

Se foloseau pe vremuri atractanți pentru rechin ca să aibă oamenii ăia ce vedea și ce filma.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole