Antena 3 CNN Emisiuni Sfat de sănătate Ce putem face pentru a ne lăsa de fumat. Recomandări de la psihologul Alexandra Băescu

Ce putem face pentru a ne lăsa de fumat. Recomandări de la psihologul Alexandra Băescu

Andreea Cigolea
1 minut de citit Publicat la 12:29 13 Dec 2021 Modificat la 12:29 13 Dec 2021

"Totul are legătură cu voinţa. Avem o structură de personalitate, formată din temperament şi caracter. Acestea sunt modelate de modul în care noi ne desfăşurăm activitatea.

Toate acestea ne fac să avem o motivaţie intrinsecă mai mare, adică să facem lucrurile din propria noastră dorinţă, deci cumva să nu fim împinşi de la spate. 

Anturajul este cel care la nivel ştiinţific are un rol important şi o importanţă foarte mare", a spus psihologul Alexandra Băescu, luni, în rubrica Sfat de sănătate cu Andreea Cigolea.

De la ce apar dependenţele

"Cele mai multe apar dintr-un nivel de stimă scăzut. Simţim nevoia să fim apreciaţi de grupul de prieteni din care facem parte. Si atunci, de cele mai multe ori, încercăm să le facem pe plac şi atunci se întâmplă să începem să consumăm alcool şi tot aşa. 

Atunci când am mâncat pentru prima dată dulce, prima bucăţică este foarte dulce, însă a doua oară, pentru a stabili acelaşi gust, va trebuie să consumăm o cantitatea dublă. Aşa se întâmplă şi în cazul dependenţelor.

În cadrul terapiilor psihologice, de cele mai multe ori, se parcurge un traseu motivaţional. Omul are nevoie să ştie că are această dependenţă şi să ştie că este nevoie să comunice cu familia. Aşa, el parcurge nişte etape, prima etapă este cea de convingere.

Trebuie să se convingă că trebuie să meargă mai departe. Să înţeleagă că la nivel neurologic toate aceste lucruril nu sunt bune. 

A doua parte este cea de acţiune. Îmi stabilesc un plan de acţiune. Faptul că nu voi mai consuma, că voi merge la un consult de specialitate în cazul în care am nevoie să iau tratament medicamentos", a mai spus psihologul.

Ce putem face pentru a ne lăsa de fumat

"În cazul dependenţei de tutun, faptul că ne putem juca cu ţigara o perioadă mai lungă de timp ne poate prelungi momentul în care am vrea să consumăm acea ţigară. Toate acestea se pot face cu suportul specialistului şi a familiei. Încurajările sunt foarte importante.

Există neşansa de a ajunge în acelaşi loc. Însă trebuie să ne reamintim momentele prin care am trecut, senzaţiile pe care le-am simţit şi ocolite mediile care ne-au adus la momentul dependenţei", mai spune psihologul.

Citește mai multe din Sfat de sănătate
» Citește mai multe din Sfat de sănătate
TOP articole