"Cancerul gastric apare prin modificări la nivelul mucoasei stomacului, care încep să crească necontrolat şi în acest fel apar tumori gastrice. În general, pacienţii au o inflamaţie, inflamaţia progresează mai departe către atrofie, apoi către modificări de aplazie, displazie şi, apoi, cancer. Modificăile apar pe perioada multor ani, nu brusc", a explicat medicul Adrian Săftoiu, marţi, la rubrica Sfat de sănătate cu Andreea Cigolea, de la Antena 3.
Cancerele gastrice pot să fie precoce sau avansate. Dar, din păcate, "majoritatea pacienţilor ajung la medic într-un stadiu avansat", spune medicul.
În cancerul gastric avansat, simptomele sunt variate: bolnavii pot să aibă dureri în regiunea superioară a abdomenului, dar poate apărea şi greaţă, vărsături, scădere ponderală bruscă.
"Atunci când pacienţii au deja simptome, boala este în stadii avansate", atrage atenţia medicul Adrian Săftoiu.
Vorbind despre cancerul gastric, doctorul spune că există o predispoziţie genetică cam la 10% din aceste cazuri. Dar putem vorbi şi de alcool, fumat, dietă cu alimente foarte sărate sau nerefrigerate (ţinute în condiţii necorespunzătoare), infecţia cu Helycobacter pylori.
Sfat de sănătate. De la ce apare cancerul la stomac