Antena 3 CNN Life Sănătate Sfat de sănătate. Cum prevenim infecțiile de sezon. De ce nu e bine să luăm antibiotice în cazul virozelor

Sfat de sănătate. Cum prevenim infecțiile de sezon. De ce nu e bine să luăm antibiotice în cazul virozelor

1 minut de citit Publicat la 09:26 06 Ian 2020 Modificat la 09:26 06 Ian 2020

Expertul în boli infecțioase, doctorul Adrian Marinescu, a vorbit la emisiunea Sfat de sănătate cu Andreea Cigolea, de la Antena 3, despre regulile pe care trebuie să le respectăm pentru a rămâne sănătoși, precum și despre tratamentele cele mai potrivite în cazul virozelor și gripelor.

Totodată, doctorul Adrian Marinescu a vorbit la Antena 3 și despre cât de importantă este vaccinarea antigripală an de an.

”Schimbările bruște de temperatură clar duc la reducerea capacității organismului de a se adapta, și de aici putem să răcim mult mai ușor, și, bineînțeles, sezonul rece care înseamnă oricum mai multe infecții, viroze și gripă. (...) Cum prevenim? Dacă vorbim de răcelile simple, le prevenim cu regulile de igienă și cu izolarea bolnavului. Cu atât mai mult cei care au afecțiuni cronice, persoanele vârstnice, cei care au o imunitate slabă, ar trebui să aibă mai mare grijă și la o simplă răceală ar trebui să ia în calcul un consult la medic care să aprecieze dacă, întradevăr, forma aceea e ușoară sau nu”, a spus doctorul Marinescu.

Întrebat cât de rău ne pot face antibioticile luate în cazul unei simple răceli, dr. Marinescu a răspuns că în multe cazuri pacientul ajunge la reacții adverse ce pot avea urmări grave.

”Sigur vom avea reacții adverse. Sunt mulți pacienți care ajung în spital tocmai datorită reacțiilor adverse, infecția cu clostridium, infecție care ține strict de antibiotice”, a spus dr. Marinescu.

Etichete: Sfat de sănătate
Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole