Antena 3 CNN Life Sănătate Sfat de sănătate. Când este necesar să mergem la medicul de familie

Sfat de sănătate. Când este necesar să mergem la medicul de familie

<1 minut de citit Publicat la 09:44 10 Mai 2019 Modificat la 09:44 10 Mai 2019

De ce este important medicul de familie și când trebuie să mergem la cabinet.

Când avem nevoie de analize de sânge, dar și care sunt obligațiile noastre ca pacienți, ne explică medicul pedriatru Valeria Herdea, la ”Sfat de Sănătate cu Andreea Cigolea”.

„O situație este cea când venim la un consult profilactic, asta înseamnă că medicul va avea timp să te examineze, să îți dea sfaturi utile pentru stilul tău de viață. Este de preferat ca acest consult să se facă o dată pe an, în luna de naștere a pacientului. A doua situație în care ne prezentăm la medicul de familie este atunci când suntem bolnavi”, a precizat medicul pediatru Valeria Herdea.

„Analizele se fac pentru suspiciuni medicale. Un om sănătos are nevoie de niște investigații profilactice preventive cam la trei ani.

Avem nevoie ca medicul să pună stetoscopul  pe inima noastră, pe plâmânul nostru, să ne vadă gâtul, dentiția, ochii. Acestea sunt lucrurile esențiale. Pe baza lor, medicul îți face profilul stării tale de sănătate”, a adăugat doctorul Valeria Herdea.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole