Antena 3 CNN Actualitate Religie Sfântul Pantelimon. Ce nu trebuie să faci astăzi

Sfântul Pantelimon. Ce nu trebuie să faci astăzi

1 minut de citit Publicat la 08:23 27 Iul 2017 Modificat la 08:23 27 Iul 2017

Sfântul Pantelimon. Joi, 27 iulie, credincioșii creștin ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul mare mucenic și tămăduitor, doctor fără de arginți, Pantelimon. Tot joi, se face pomenirea Orbului care a fost tămăduit de Sfântul Pantelimon, Sfintei Cuvioase Antuza, A o sută cincizeci și trei de sfinți mucenici care au murit în Marea Traciei, Sfântului Cuvios Manuel, Sfântului Mucenic Hristodul din Casandra. 

Pomenit în data de 27 iulie, acest sfânt este adesea numit „doctor fără de arginti”, arătându-se prin aceasta cum că el n-a umblat după averi și s-a mulțumit cu ceea ce putea avea din rosturile lui și nu cerea de la nimeni să-i plătească pentru binefacerile făcute. Sfântul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor și tămăduitor al bolnavilor, el este un model de doctor, slujitor și creștin următor lui Hristos.

Se zice că în ziua de Sfântul Pantelimon, cerbul iese din apă și această începe să se răcească, frunza teiului se întoarce pe dos, semn că vara se duce și lasă în locul ei iarna.

În această zi se mănâncă porumb și dovlecei pentru a fi mai viguroși în timpul iernii.

În ziua de Sf. Pantelimon se împart multe fructe, pentru ca poamele să nu fie viermănoase anul următor.

De asemenea, se mai spune că oamenii care lucrează în ziua de Sf. Pantelimon sunt condamnați să se îmbolnăvească de ciumă, să aibă parte de ceasuri negre și pagube în viața de familie.

Etichete: traditii superstitii
Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole