Antena 3 CNN Actualitate Adormirea Maicii Domnului la Mănăstirea Nicula: Programul integral al procesiunilor de Sfânta Maria

Adormirea Maicii Domnului la Mănăstirea Nicula: Programul integral al procesiunilor de Sfânta Maria

Alexandra Dima
1 minut de citit Publicat la 09:51 13 Aug 2021 Modificat la 14:42 13 Aug 2021

Pe 15 august, în ziua Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Nicula din judeţul Cluj îşi serbează hramul. În ajun, este organizat tradiționalul pelerinaj „La Nicula colo-n deal” unde se strâng mii de credincioşi din întreaga ţară. 

Icoana în jurul căreia s-a dezvoltat pelerinajul, a fost zugrăvită în anul 1691, de către preotul Luca din Iclod. Este realizată pe scândură din brad, întărită cu două cingătoare de brad și are o grosime de doi centimetri. Icoana a ajuns prin mâna nobilului roman Ioan Cupșa, care a cumpărat-o de la preotul Luca și a donat-o mănăstirii. Potrivit unor militari austrieci, icoana Maicii Domnului a lăcrimat încontinuu între 15 februarie și 12 martie 1699.

În ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, icoana făcătoare de minune este scoasă din biserică, în timpul slujbei Prohodului Maicii Domnului și se face înconjurul bisericii. 

Procesiunea va fi condusă de Mitropolitul Andrei şi va începe sâmbătă, 14 august 2021, de la ora 12:00, de la Biserica „Sfântul Nicolae” – Gherla și va continua pe jos până la biserica de lemn a Mănăstirii Nicula.

Tot în aceeaşi zi, de la ora 22:00, va fi scoasă din biserică icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. După Slujba Utreniei și Prohodul Maicii Domnului, icoana va fi purtată în procesiune în jurul orei 02:00.
Duminică, 15 august 2021, de la ora 09:00, Mitropolitul Andrei va oficia Sfânta Liturghie.

Programul integral al procesiunilor de la Mănăstirea Nicula:

Vineri, 13 august

07:00 Acatistul Acoperământului Maicii Domnului
Ceasurile III şi VI
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur – Slujește și predică Episcopul Macarie

15:00 Taina Sfântului Maslu

18:00 Ceasul IX, Vecernia şi Acatistul Adormirii Maicii Domnului

21:00 Miezonoptica, Utrenia şi Ceasul I

Sâmbătă, 14 august

07:00 Acatistul Acoperământului Maicii Domnului
Ceasurile III şi VI
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur – Slujește și predică PS Benedict Bistrițeanul

12:00 Taina Sfântului Maslu

12:00 Procesiunea „La Nicula colo-n deal”, din Gherla spre Mănăstirea Nicula

18:00 Vecernia cu Litie – Slujeşte Mitropolitul Andrei

21:30 Scoaterea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului

22:00 Utrenia şi Prohodul Maicii Domnului

Înconjurul bisericii cu Icoana (în jurul orei 02:00)

Duminică, 15 august

05:00 Sfânta Liturghie în biserică

08:00 Acatistul Adormirii Maicii Domnului

09:00 Sfânta Liturghie arhierească, Slujește și predică Mitropolitul Andrei

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole