Antena 3 CNN Actualitate Religie Sf. Mihail și Gavril, tradiții și obiceiuri. Ce este strict interzis să faci în această zi

Sf. Mihail și Gavril, tradiții și obiceiuri. Ce este strict interzis să faci în această zi

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 09:00 08 Noi 2020 Modificat la 09:00 08 Noi 2020

Sf. Mihail și Gavril. În calendarul popular soborul Sfinților Mihail și Gavril se serbează trei zile, în 8, 9 și 10 noiembrie. Prima zi se numește capul Arhanghelului, a doua zi mijlocul Arhanghelului, iar a treia zi coada Arhanghelului.

Sf. Mihail și Gavril. Despre Arhanghelul Mihail se știe că este conducătorul oștilor cerești-îngerești, iar despre Arhanghelul Gavril știm că este vestitorul Fecioarei Maria că va naște pe Mântuitorul lumii, pruncul Iisus.

Sf. Mihail și Gavril. Se obișnuiește ca în ziua de Sfântul Mihail și Gavril, sau în ajunul sărbătorii de Sfântul Mihail și Gavril, să se împartă pomană pentru sufletele morților, aceste ofrande numindu-se popular “Moșii de Arhangheli”.

Sf. Mihail și Gavril. Totodată, un vechi obicei spune că de sărbătoarea Sfinților Mihail și Gavril se aprind lumânări atât pentru oamenii în viață, cât și pentru cei trecuți în neființă fără lumânare sau dispăruți în împrejurări năprasnice.

Sf. Mihail și Gavril. Altfel, în ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril se făcea marea pomenire pentru toți morții din familie.

Sf. Mihail și Gavril. Prin unele zone din Transilvania se coace, de Sfinții Mihail și Gavril, turta areților, areții fiind numele berbecilor despărțiți de oi. În această zi areții se împreună din nou cu oile, iar turta din grâu sau din porumb , gata coaptă și rumenită, se aruncă între oi.

Sf. Mihail și Gavril. Superstiția spune că dacă, această turtă, va cădea cu fața în sus, oilor le va merge bine când vor făta, dacă însă va cădea cu fața în jos, se spune că le va merge rău.

Sf. Mihail și Gavril. Ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril se serbează fiindcă ei iau sufletele oamenilor când mor.

Sf. Mihail și Gavril. Se spune că cel care lucrează în această zi, de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, se va chinui în ceasul morții până la ieșirea sufletului.

Sf. Mihail și Gavril. Ziua de 8 noiembrie este totodată “Vara Arhanghelilor”, care ține o zi. Pe lângă aceasta, între Arhangheli și Crăciun trebuie să mai fie între două și patru zile senine și călduroase care se numesc popular “Vara iernii”.

Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole