Antena 3 CNN Life Sezonul de schi s-ar putea deschide mai devreme în Poiana Brașov. Cât costă o zi pe pârtii pentru o familie cu doi copii

Sezonul de schi s-ar putea deschide mai devreme în Poiana Brașov. Cât costă o zi pe pârtii pentru o familie cu doi copii

G.M.
1 minut de citit Publicat la 11:50 14 Dec 2024 Modificat la 12:55 14 Dec 2024

Chiar dacă nu s-a deschis oficial sezonul de schi în Poiana Brașov, turiștii care vin la zăpadă în stațiunea Poiana Brașov se delectează cu săniuțe sau cu roțile de cauciuc pe pârtia de tubbing. 

La cota 1800, în Poiana Brașov, turiștii care au venit la zăpadă încă de la primele ore, se delectează cu săniuțe sau cu roțile de cauciuc pe pârtia de tubbing.  Acolo, atracția pentru peisajul de iarnă și ceaiul cald de la cabană este foarte mare.

Prețurile pentru instalațiile de transport pe cablu la Sinaia, la telegondolă, variază în funcție de numărul de urcări pe care îl achiziționează schiorii, sub formă de cartele skypass. Pentru o simplă urcare/coborâre a unui turist la cota 2000 prețul este de 95 de lei.

În Poiana Brașov prețul pentru o urcare/coborâre la cota 1800 cu telegondola este 60 lei. Și aici sunt agreate cartelele pentru o zi sau mai multe zile și costul acestora scade în funcție de numărul de urcări sau de câte zile este valabilă cartela. Spre exemplu, o cartelă de 1 zi pentru 1 adult este 200 lei, fără limită de urcări.

Pentru o familie cu doi copii care vor să urce toată ziua în Poiană, costul ajunge la 640 lei.

O veste bună vine de la administratorii domeniului schiabil – e posibil ca sezonul de schi să se deschidă oficial miercuri, nu vineri.

Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole