Antena 3 CNN Actualitate Sevil Shhaideh: Nu am liniște până nu pun în aplicare proiectele

Sevil Shhaideh: Nu am liniște până nu pun în aplicare proiectele

1 minut de citit Publicat la 20:11 17 Feb 2017 Modificat la 20:11 17 Feb 2017

Vicepremierul Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, a declarat vineri, la Târgovişte, că nu va avea linişte până când nu va pune în aplicare proiectele sale de la minister. 

''Eu nu am linişte până nu le pun în aplicare, sincer să vă spun. Neliniştea mi-o creez singură pentru că sunt foarte multe măsuri de implementat şi ritmul de lucru este alert'', a spus Sevil Shhaideh, răspunzând unei întrebări şi anume dacă în contextul recentelor manifestări de stradă va avea linişte să pună în aplicare proiectele pregătite la minister. 

Ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a participat, la Târgovişte, la o întâlnire cu primarii din judeţ cu care a discutat despre priorităţile Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). 

''Am prezentat autorităţilor locale şi invitaţilor Consiliului Judeţean Dâmboviţa priorităţile Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, ne referim în principal la elementele incluse în programul de guvernare, respectiv asigurarea pachetului de servicii minime obligatorii (...). Vorbim de PNDL, care va asigura finanţarea a 5.000 de obiective la nivel naţional, apă, canalizare, dispensare, 2.500 de grădiniţe şi 2.000 de şcoli care necesită autorizaţii de funcţionare'', a spus Sevil Shhaideh. 

Ministrul a felicitat autorităţile locale din judeţ pentru proiectele pregătite. 

''Discuţiile au fost destul de tehnice cu toţi primarii (...) cu privire la indicatori, deja la etapizări sau fazări ale unor proiecte care sunt astăzi cu fonduri europene, dar care mai au nevoie fie de completări, fie de susţineri de proiecte complementare care vor fi finanţate prin PNDL. Felicit toate autorităţile locale că au determinare şi sunt foarte muncitoare ca să depună proiecte şi să atragă investiţii în judeţul Dâmboviţa. Eu nu pot să sper decât că acestea se vor realiza, mai ales că avem deja o lege a bugetului promulgată, termenul în care autorităţile pot depune solicitări este de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial. Aşteptăm toate autorităţile să vină cu proiecte mature, serioase, astfel încât să creştem gradul de civilizaţie din judeţul dumneavoastră'', a precizat vicepremierul Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole