Antena 3 CNN Actualitate Justiție Sevil Shhaideh, la ieșirea de la DNA în dosarul Belina: Merg acasă și analizez expertiza

Sevil Shhaideh, la ieșirea de la DNA în dosarul Belina: Merg acasă și analizez expertiza

1 minut de citit Publicat la 16:17 17 Ian 2018 Modificat la 16:17 17 Ian 2018

UPDATE - Fostul ministru al Dezvoltării, Sevil Shhaideh, a spus miercuri, la ieșirea de la DNA, că a primit raportul expertizei în dosarul Belina și îl va analiza acasă.

Raportul primit se află pe un DVD, iar Sevil Shhaideh are un termen la dispoziție în care poate formula observații.

”Am primit raportul expertizei, un CD, un DVD de fapt. Avem un termen de analiză al acestei expertize, termen în care putem să formulăm observaţii sau obiecţiuni (...) Această expertiză are nişte obiective, le vom analiza. Până nu văd despre ce este vorba, ce conţine această expertiză, eu nu pot să mă pronunţ (...) Este o procedură, sunt obligată să mă prezint de câte ori sunt citată, am venit, am preluat această expertiză, mă voi pronunţa asupra ei. Eu nu eram parte în acest dosar când s-a pornit această expertiză”, a explicat Sevil Shhaideh. 

Sevil Shhaideh a mai fost de două ori chemată la DNA în acest dosar. Prima dată a fost chemată pentru a i se aduce la cunoștință calitatea de suspect. Fostul vicepremier este suspectat de abuz în serviciu.

Update: Fostul ministru al dezvoltării, Sevil Shhaideh, a ajuns în urmă cu puţin timp la sediul DNA. Potrivit informaţiilor noastre, acesteia i se va aduce la cunoştinţă că celebrul Dosar Belina a fost finalizat şi în curând va fi trimis în judecată. 

Știrea inițială: Sevil Shhaideh a fost citată la DNA în dosarul Belina. Fostul vicepremier ajunge în fața procurorilor chiar în ziua în care se decide soarta premierului, la Cotroceni.

Sevil Shhaideh va ajunge la sediul DNA la orele 16:00. De altfel, va ajunge aici și Adrian Gâdea, fostul președinte al Consiliului județean din Teleorman, dar și ceilalți suspecți din dosarul Belina. 

Sevil Shhaideh a mai fost de două ori chemată la DNA în acest dosar. Prima dată a fost chemată pentru a i se aduce la cunoștință calitatea de suspect. Fostul vicepremier este suspectat de abuz în serviciu.

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole