Serviciul de informaţii al Turciei a alertat Berlinul cu privire la posibile atacuri teroriste în Germania, în ajunul Anului Nou.
Oficiali turci din domeniul securităţii au transmis autorităţilor germane că cel puţin cinci terorişti ai Statului Islamic, cu paşapoarte false, au intrat pe teritoriul Uniunii Europene, unde planuiau să ducă la îndeplinire atacuri simultane în ajunul Anului Nou, relatează
Sputnik News.
Aceste atacuri urmau să fi executate în biserici aflate în oraşe europene, inclusiv în Germania, precum şi în cluburi aglomerate.
Pe lângă autorităţile din Germania, serviciul de informaţii al Turciei a anunţat despre posibilitatea atacurilor teroriste în Franţa, Australia, Italia şi Belgia.
Citeşte şi:
Anul Nou a început sub semnul ameninţărilor teroriste. Două gări din Munchen au fost evacuate