Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Serviciile de Ambulanță sunt la pământ. Numărul solicitărilor s-a dublat. ”Medicina de urgență se transformă în medicină de dezastre”

Serviciile de Ambulanță sunt la pământ. Numărul solicitărilor s-a dublat. ”Medicina de urgență se transformă în medicină de dezastre”

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 18:43 21 Oct 2021 Modificat la 18:49 21 Oct 2021

Ambulanțierii din alte oraşe sunt trimiși si la București pentru a-și ajuta colegii.

E coadă de salvări în faţa spitalelor.

Ambulanţierii din întreaga ţară sunt suprasolicitaţi. Intervenţiile s-au dublat din cauza numărului enorm de infectări zilnice.

Toate unităţile sanitare au luat măsuri drastice pentru a putea ajuta cea mai negre perioade din pandemie.

”Conducerea a hotărât să se suspende concediile. Medicina de urgență se transformă în medicină de dezastre. Bătălia se mută în pre-spital, va fi și mai greu pentru noi. Îmi e greu să spun ce se va întampla, încercăm să ne pregătim pentru ce e mai greu”, a spus Crinu Scridon, asistent Serviciul de Ambulanță Sibiu.

”Intervine emoția, pentru că trăim în rând cu cetățeanul, îi vedem suferința. Acestea sunt cele mai mari probleme. Când vedem că pacientul nu mai răspunde unei măști de oxigen și ajunge la UPU pe un CPAP sau intubat și auzim după că a decedat”, spune cu tristețe Florin Gavrilă, asistent medical.

Sistemul medical din judeţul Hunedoara este şi el sub presiunea valului record de infectări.

Într-o săptămână s-a ajuns la 2.300 de intervenţii SMURD.

Mai mult, la spitalul din Deva, necesarul de oxigen a crescut de 10 ori.

”Presiunea este foarte mare, pentru că nivelul de activitate a crescut și, pe lângă activitățile obișnuite, facem și recoltări de probe PCR la domiciliu.

Oamenii sunt agitați și panicați, gestionează foarte greu infecția. Marea majoritate sunt pacienți care stau mult acasă și îi preluăm decompensați. Este o stare de panică”, a spus Valeria Filimon, manager SAJ Hunedoara.

Ambulanţierii fac tot posibilul să intervină cât de repede se poate însă, odată ce au preluat pacientul şi l-au adus la spital, sunt nevoiţi să aştepte ore bune găsirea unui loc liber. Timp în care se luptă pentru a salva o viaţă.

Etichete: ambulanta
Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole