Serena Williams este atacată de una dintre fostele sale colege din circuitul WTA. Klara Koukalova (Cehia, locul 290 WTA, retrasa din activitate) spune despre Serena că a primit aprobare de a folosi medicamente care au același efect ca heroina.
"Sunt mai dezamagită de modul în care toate pastilele pe care le lua Serena Williams au fost bagate pur și simplu sub covor, totul fiind mușamalizat. Ea a avut acordul WADA (Agentia Mondiala Antidoping) pentru a lua diferite pastile. Efectul unora dintre ele este precum cel al heroinei, îți dau o stare de euforie. Jucam, aparent, impotriva unei jucatoare Serena care era accidentată si care avea probleme, până când hackerii au scos la iveala adevarul. Dar, dintr-o data, totul s-a mușamalizat și nimeni nu a mai vorbit despre treaba asta cu dopajul. Am avut tot felul de alergii și am fost nevoită să dovedesc acest lucru către WADA, le-am trimis rezultatele testelor mele. Ei au decis că aș putea sa folosesc un inhalator de șapte sau opt ori pe zi. Au fost stricți în legătură cu acest lucru...Sunt foarte dezamăgită”, a spus Klara Koukalova, potrivit hotnews.ro.
Conform fișei sale medicale, Serena a folosit de-a lungul timpului oxicodona, hidromorfona, prednison și metilprednisolona în anii 2010, 2014 și 2015.