Serena Williams a explicat ce s-a întâmplat înainte de a suferi cea mai mare înfrângere din carieră în meciul cu Johanna Konta care a reușit, în turneul de la San Jose, să se impună cu 6-1, 6-0.
Serena a dezvăluit că a aflat, cu câteva clipe înainte de a intra în teren, că ucigașul surorii ei, Yetunde Price, a fost eliberat din închisoare.
„Nu am putut să-mi scot din minte acest lucru. A fost greu pentru că nu mă puteam gândi decât la ei (la cei trei copii ai lui Yetunde Price)…și la ce înseamnă ei pentru mine. La cât de mult îi iubesc. Orice ar fi, sora mea nu poate să fie adusă înapoi pentru bună purtare”, a spus Williams.
Robert Maxfield, bărbatul care a fost condamnat în 2006 la 15 ani de închisoare pentru că a omorât-o pe Yetunde Price, în 2003, a fost eliberat după 12 ani petrecuți în închisoare pentru bună purtare, potrivit Time.