Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus suspendarea executării pedepsei a fostului şef al ANAF Şerban Pop.
Șerban Pop va fi eliberat din închisoare, după ce în dosarul în care acesta a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru trafic de influenţă
'Admite în principiu contestaţia în anulare formulată de condamnatul Şerban Pop împotriva deciziei penale nr. 116 din 26 iunie 2018, pronunţată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 2.138/1/2017. (...) Admite cererea de suspendare a executării sentinţei penale nr. 42 din 26 ianuarie 2017 (...), până la soluţionarea definitivă a contestaţiei în anulare. Definitivă', se arată în minuta deciziei de miercuri.
Pe 26 iunie, Şerban Pop a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare pentru infracţiunea de trafic de influenţă. În acelaşi dosar a fost condamnat şi Horia Simu la 4 ani închisoare cu executare pentru cumpărare de influenţă, în timp ce fosta şefă DIICOT Alina Bica a fost achitată. În septembrie 2015, Alina Bica şi fostul şef al ANAF Şerban Pop au fost trimişi în judecată de DNA în acest dosar.