Cei cinci sunt un suedez, un croat și trei britanici.
"Instanța de Apel a Curții Supreme a RPD a primit un dosar penal împotriva cetățenilor străini Mathias Gustavsson, Vjekoslav Prebeg, John Harding, Dylan Healy, Andrew Hill, care sunt acuzați de 'mercenarism'", a transmis marți instituția într-un comunicat citat de CNN.
Data și ora audierilor nu au fost încă stabilite, adaugă sursa citată, pe baza relatărilor presei ruse.
CNN a contactat autoritățile britanice pentru comentarii, dar încă nu a primit răspuns.
Alți doi britanici și un cetățean marocan au fost judecați și condamnați la moarte pe 9 iunie în așa-numita Republică Populară separatistă Donețk.
Cei trei au fost capturați în Donbas, fiind, de asemenea, acuzați că sunt mercenari străini care au luptat de partea forțelor ucrainene.
Atât Marea Britanie, cât și Ucraina au condamnat sentințele, arătând că încalcă dreptul internațional.