Antena 3 CNN Actualitate Sentința pentru Mircea Băsescu, amânată pentru 8 ianuarie

Sentința pentru Mircea Băsescu, amânată pentru 8 ianuarie

1 minut de citit Publicat la 09:42 04 Ian 2016 Modificat la 09:42 04 Ian 2016
UPDATE: Sentința în dosarul în care Mircea Băsescu este acuzat de trafic de influență a fost amânată pentru data de 8 ianuarie.

Tribunalul Constanţa ar fi trebuit să dea pronunţarea în dosarul în care fratele fostului preşedinte Traian Băsescu a fost judecat pentru trafic de influenţă, iar Marian Căpăţână pentru complicitate la trafic de influenţă.

Mircea Băsescu este acuzat că ar fi primit 250.000 de euro de la fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel pentru a interveni la judecători să dispună o soluţie favorabilă în dosarul în care Sandu Anghel era judecat pentru tentativă de omor.

Scandalul dintre fratele lui Traian Băsescu şi fsamilia lui Bercea Mondial a avut în 2015 un prim deznodământ. Pe 29 octombrie 2015, fiul lui Bercea Mondial a fost condamnat la aproape 13 ani de închisoare pentru şantaj.

Este pedeapsa maximă în acest dosar, în care rudele lui Bercea sunt acuzate că l-au şantajat pe fratele fostului preşedinte, Mircea Băsescu. Izaura Anghel şi soţul acesteia au fost condamnaţi la 4 ani şi şase luni de închisoare.

Pe 11 decembrie însă, procurorii au cerut pentru fratele fostului preşedinte o pedeapsă cu închisoare de 7 ani, dar şi confiscarea sumei de 250.000 de euro, pe care Mircea Băsescu ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial.

Marian Capătână, cel care a intermediat mita, a declarat în faţa judecătorilor că Traian Basescu şi-a învăţat fratele să facă plângere pentru santaj.

Scandalul a pornit încă din 2014 după ce Antena 3 avea să prezinte în premieră o serie de înregistrări audio-video din care rezulta că Mircea Băsescu ar fi primit 250.000 de euro, pentru a interveni ca Bercea Mondial să scape de închisoare.

Din filmări reieşea că preşedintele României de la acea vreme, Traian Băsescu, ar fi ştiut despre demersul respectiv şi că el ar fi fost cel care trebuia să rezolve de fapt problema.

Strâns cu uşa de familia lui Sandu Anghel, Mircea Băsescu a făcut plângere la DNA, pe motiv că este şantajat şi a încercat să-i atragă pe copiii interlopului în cursă.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole