Antena 3 CNN Actualitate Educație Sensuri străine atribuite unor cuvinte româneşti. Pe cuvânt, cu Ana Iorga

Sensuri străine atribuite unor cuvinte româneşti. Pe cuvânt, cu Ana Iorga

Ana Iorga
1 minut de citit Publicat la 13:05 07 Sep 2021 Modificat la 13:07 07 Sep 2021

Nu mă sperie prea mult asta, şocante mi se par însă calcurile, sensurile străine pe care le atribuim unor cuvinte româneşti, traducerile barbare, neinspirate sau greşite. Şi azi avem un exemplu recent din presă.

Citim despre un tânăr cu o boală rară. Are 26 de ani și nu s-a mai dezvoltat fizic şi intelectual, a rămas ca un bebeluş. Şi titlul spune aşa: "Ce ar putea cauza condiţia neobişnuită a tânărului". Ne sochează utilizarea cuvântului "condiţie aici". Nu e vorba nici de condiţia lui fizica, nici de condiţia lui sociala, e vorba de o boală.

Citim mai departe. "A uimit lumea medicală cu o condiţie ce nu a fost determinată cu exactitate până acum." Încă un context din acelaşi articol cu siguranţă tradus din engleză.

"Condiţia lui neobisnuită i-a adus o faimă neasteptată." Vorbim despre o boală, iar substantivul condiţie e greşit utilizat aici, pentru că în românăcnu are acest sens.

Condiţie e împrumutat din franceză şi înseamna asa: 1. Fapt, împrejurare 2. La plural, condiţiile sunt împrejurările în care se petrece un fenomen. 3. Clauză a unei întelegeri, a unei conventii, a unor negocieri 4. (Jur.) Eveniment viitor şi nesigur de care depinde naşterea sau stingerea unui drept, a unei obligații. 5. Situaţie socială a cuiva. 6. (Sport) Condiţie fizică = stare a unui sportiv din punct de vedere fizic şi al pregătirii sale. Nu are sensul de boală în română. Acest sens e calchiat din engleză, iar aici avem de-a face cu o traducere nereuşită.

"Condition" în engleză înseamnă o situatie care trebuie să existe înainte ca ceva să fie posibil sau permis, circumstantă, împrejurare si stare: adica stare a unui obiect, stare socială, stare fizică a unui om sau animal, si atentie afectiune, boală, problemă medicală.

De exemplu, heart condition, o problemă cardiacă, o afectiune a inimii. De aici această traducere. Tânărul care a uimit lumea medicală cu aceasta condiţie a lui. De fapt e vorba de o boală. Şi ar fi trebuit spus simplu: boala tânărului, afecţiunea tânărului. 

Etichete: Pe cuvant
Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole