Antena 3 CNN Actualitate Senatul votează Legea organizării și funcționării CSM

Senatul votează Legea organizării și funcționării CSM

<1 minut de citit Publicat la 07:35 21 Dec 2017 Modificat la 07:35 21 Dec 2017

Senatul va acorda vot final, în şedinţa plenului de joi, în calitate de Cameră decizională, propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), act normativ a cărui dezbatere a început în şedinţa plenului de miercuri. 

După finalizarea amendamentelor respinse, singurele care au mai rămas de dezbătut, senatorii se vor exprima prin vot. 

Şerban Nicolae a reformulat sau a propus miercuri respingerea mai multor amendamente admise în comisia specială pentru acest proiect, iar plenul le-a aprobat. 

O solicitare formulată de senatorul USR Florina Presadă vizând reformularea tuturor amendamentelor admise în comisia specială a fost respinsă de plen. 

Parlamentarii comisiei speciale pentru legile justiţiei nu au adus modificări capitolului referitor la Inspecţia Judiciară, proiectul rămânând în linii generale în forma adoptată de Camera Deputaţilor. Astfel, Inspecţia Judiciară funcţionează ca structură cu personalitate juridică în cadrul CSM, cu sediul în municipiul Bucureşti. 

Printre cele mai importante modificări aduse de comisia specială se află cea conform căreia "Plenul CSM, secţiile, preşedintele şi vicepreşedintele CSM, din oficiu sau la sesizarea judecătorului sau procurorului, sesizează Inspecţia Judiciară pentru efectuarea de verificări în vederea apărării independenţei". 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole