Antena 3 CNN Politică Senatorul Mario Oprea: „PNL va vota împotriva propunerii de modificare a legii Agerpres”

Senatorul Mario Oprea: „PNL va vota împotriva propunerii de modificare a legii Agerpres”

1 minut de citit Publicat la 17:39 30 Oct 2017 Modificat la 17:39 30 Oct 2017

Grupul PNL din Senat va vota împotriva propunerii legislative pentru completarea Legii 19/2003 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Presă Agerpres, a afirmat luni senatorul Mario Oprea, vicelider al acestui grup.

„Am decis că vom vota împotriva proiectului'', a precizat pentru AGERPRES Mario Oprea.

Proiectul de act normativ se află pe ordinea de zi a plenului de luni.

Organizațiile pentru drepturile omului și libertatea presei au cerut luni senatorilor, printr-o scrisoare deschisă, să blocheze prin vot proiectul de modificare a legii AGERPRES.

„Organizațiile pentru drepturile omului și libertatea presei (...) fac un apel la dumneavoastră pentru a bloca prin vot încercările unor grupări de a pune stăpânire politică pe Agenția Națională de Presă AGERPRES, într-un prim pas, și de a subordona politic total, într-un al doilea pas, toate serviciile publice de media din România. Luni, 30 octombrie 2017, este programat în Senat votul pentru proiectul de modificare a Legii AGERPRES (L 330/2017 — Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.19/2003 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Presă AGERPRES)", se menționează în scrisoarea deschisă trasmisă de MediaSind.

Prin această inițiativă legislativă se propune demiterea directorului general în cazul respingerii de către Parlament a raportului anual de activitate al instituției.

Proiectul de lege a fost inițiat de senatorii PSD Lucian Romașcanu, ministrul Culturii, Valer-Daniel Breaz, Gabriela Crețu, Ovidiu-Cristian-Dan Marciu și Liviu-Lucian Mazilu.

 

Sursă: Agerpres
Etichete: PNL senator
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole