Antena 3 CNN Politică Dosarul „Vot Diaspora 2014”: Titus Corlățean NU poate fi urmărit penal

Dosarul „Vot Diaspora 2014”: Titus Corlățean NU poate fi urmărit penal

M.Z.
3 minute de citit Publicat la 18:47 21 Iun 2016 Modificat la 18:47 21 Iun 2016

UPDATE - Titus Corlățean NU poate fi urmărit penal

Plenul Senatului a dezbătut marţi cererea DNA referitoare la începerea urmăririi penale a senatorului PSD Titus Corlăţean, în dosarul „Vot Diaspora 2014”. 92  de voturi au fost „împotriva” urmăririi penale și 26 „pentru”.

Direcția Naționala Anticorupție a cerut avizul pentru urmărirea sa penală, Corlățean fiind acuzat de abuz în serviciu și împiedicarea exercitării drepturilor electorale.

UPDATE 17.30 - Titus Corlățean și-a început discursul în fața plenului. Ora de vot a fost modificată. Iată discursul lui Titus Corlățean în plen:

UPDATE 14.15 - Plenul Senatului va dezbate marţi, la ora 17.30, cererea DNA referitoare la începerea urmăririi penale a senatorului PSD Titus Corlăţean, în dosarul ''Vot Diaspora 2014'', a anunţat vicepreşedintele forului Ioan Chelaru, după şedinţa Biroului permanent, potrivit agerpres.ro.

În legătură cu modul în care va vota grupul parlamentar al PSD, Chelaru a spus că senatorii social-democraţi nu au primit niciun fel de indicaţii. 

"Noi nu am primit niciun fel de indicaţii din acest punct de vedere. Urmează la ora 15.00 o şedinţă de grup. E posibil să discutăm la această şedinţă. Dar, aşa cum bine ştiţi, de cele mai multe ori PSD a lăsat la latitudinea fiecărui parlamentar, mai ales a celor care au văzut dosarele, modul în care votează", a adăugat Chelaru. 

UPDATE 12.38 - Copreședintele PNL Alina Gorghiu susține că majoritatea PSD de la Senat va încerca, prin votul în cazul cererii DNA referitoare la Titus Corlățean, să împiedice derularea anchetei și afirmă că ''miza'' social-democraților nu este salvarea fostului ministru de Externe, ci a celor de deasupra lui, potrivit agerpres.ro.

''Cererea de urmărire penală a fostului ministru de Externe Titus Corlățean, în dosarul votului din diaspora, ajunge astăzi la vot în plenul Senatului. A trecut mai mult de o lună de la primirea solicitării procurorilor, iar în Comisia juridică cererea a primit aviz negativ. E clar ce va face majoritatea PSD astăzi: va împiedica derularea anchetei. Miza PSD nu este salvarea lui Corlățean, ci a celor de deasupra lui, care au făcut calculele politice și au decis că românii din diaspora nu trebuie să voteze, pentru ca 'cineva' să iasă președinte cu orice preț. Domnilor Ponta și Dragnea ar trebui să le fie rușine: povara a căzut pe umerii celui de care s-au folosit pentru a-și duce la îndeplinire planul. Din păcate, riscăm să treacă multă vreme până când vom afla cum s-au derulat discuțiile celui mai odios plan împotriva dreptului la vot. În 2014 au blocat votul ca să iasă Ponta președinte, azi folosesc votul ca să blocheze aflarea adevărului. Democrație a la PSD!'', a scris șefa PNL, marți, pe pagina sa de Facebook.

----------------------------

Știrea inițială 08.15

Solicitarea DNA privind încuviințarea începerii urmăririi penale în cazul social-democratului Titus Corlățean, în dosarul "Vot Diaspora 2014", ar putea să fie dezbătută și votată marți în plenul Senatului, potrivit agerpres.ro.

Comisia juridică a Senatului a respins săptămâna trecută cu cinci voturi "împotrivă", trei "pentru" și un vot anulat, cererea DNA privind începerea urmăririi penale a senatorului PSD Titus Corlățean.

Senatorul PSD Titus Corlățean a declarat, după ce Comisia juridică a respins cererea justiției privind începerea urmăririi sale penale, că acuzațiile DNA sunt "total nefundamentate".

"Am un singur comentariu. Am prezentat în fața comisiei toate argumentele și datele pentru care eu am susținut (...) faptul că suspiciunile rezonabile și acuzațiile DNA sunt total nefundamentate. Eu le-am respins cu argumente", a spus Corlățean.

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru începerea urmăririi penale faţă de senatorul Titus Corlăţean, fost ministru de Externe, în dosarul "Vot Diaspora 2014"

Potrivit DNA, Kovesi a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de senatorul Titus Corlăţean, la data faptelor ministru al Afacerilor Externe, în legătură cu săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul şi împiedicarea exercitării drepturilor electorale.

Laura Codruța Kovesi, dezvăluiri despre dosarul Diaspora: Au fost audiați și ambasadori

Către Senatul României au fost trimise 19 volume din dosar, pentru a susţine cererea de începere a urmăririi penale.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole