Antena 3 CNN Politică Şeful PNL Teleorman, Eugen Pîrvulescu, acuzat de DNA că a trucat concursul de la Serviciul Județean de Ambulanță

Şeful PNL Teleorman, Eugen Pîrvulescu, acuzat de DNA că a trucat concursul de la Serviciul Județean de Ambulanță

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 15:28 22 Iul 2021 Modificat la 16:03 22 Iul 2021

El este sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzat de folosire a influenței "într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite".

Senatorul Eugen Pîrvulescu este acuzat de DNA că a trucat concursul de la Serviciul județean de Ambulanță, potrivit unui comunicat al DNA.

"(...) procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 22 iulie 2021, a inculpatului

Pîrvulescu Eugen, senator în Parlamentul României și președinte al organizației județene a unei formațiuni politice, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de folosire a influenței sau autorității de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite", se arată în comunicatul DNA.

Potrivit procurorilor, sunt date și probe care arată că:

"În perioada 28 mai – 20 iunie 2021, inculpatul Eugen Pîrvulescu și-ar fi folosit influența pe care o avea în calitate de președinte al unei filiale de partid aflat la guvernare, pe lângă membrii comisiilor de concurs constituite de conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Teleorman, solicitându-le în mod repetat, atât direct cât și prin intermediul unei alte persoane, să elaboreze și să-i remită, seturile de subiecte care urmau să fie date la proba scrisă a concursurilor organizate în perioada mai-iulie 2021, pentru ocuparea unor posturi vacante/temporar vacante de asistent medical și șofer autosanitară II.

De asemenea, inculpatul le-ar mai fi cerut membrilor comisiilor să favorizeze candidații indicați de el și la proba practică/interviu, cu scopul de a obține foloase necuvenite pentru aceștia din urmă (promovarea concursurilor și angajarea pe posturi remunerate).

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații, între care:

- să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
- să nu se deplaseze la sediul Serviciului Județean de Ambulanță Teleorman . 

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

De asemenea, inculpatului Pîrvulescu Eugen i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală", se mai precizează în comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
 

Etichete: Eugen Pîrvulescu
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole