Antena 3 CNN Actualitate Senat: Legea ANI, modificată. Ce se întâmplă cu interdicţiile aplicate parlamentarilor

Senat: Legea ANI, modificată. Ce se întâmplă cu interdicţiile aplicate parlamentarilor

2 minute de citit Publicat la 21:00 18 Dec 2017 Modificat la 21:00 18 Dec 2017

Plenul Senatului a adoptat, luni, propunerea legislativă pentru modificarea Legii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), prin care încetează unele interdicţii pentru parlamentari.

Plenul şi-a însuşit raportul Comisiei juridice a Senatului, care a eliminat un amendament adoptat de deputaţi şi a reformulat un altul la proiectul pentru care Camera Deputaţilor s-a exprimat în urmă cu o săptămână în calitate de prim for legislativ sesizat.

Articolul reformulat prevede că "interdicţiile aplicate persoanelor care au avut calitatea de senator şi/sau deputat în oricare dintre mandatele cuprinse în perioada 2007 - 2013 în temeiul articolului 25 pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de Agenţia Naţională de Integritate şi care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în exercitarea oricăruia dintre mandatele de senator şi/sau deputat în perioada 2007 - 2013, până la intrarea în vigoare a Legii 219/2013 pentru modificarea şi completarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, încetează de drept".

Comisia juridică a Senatului a eliminat amendamentul adoptat de Camera Deputaţilor potrivit căruia "persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor actuale sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului în care a existat conflictul de interese ori starea de incompatibilitate. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului în care a existat conflictul de interese ori starea de incompatibilitate".
Senatorul PNL Daniel Fenechiu a anunţat, în plen, votul împotrivă al liberalilor, subliniind că "această lege nu face altceva decât să jignească românul simplu".

"Tare mi-aş dori să văd cum veţi explica primarilor dumneavoastră, consilierilor locali şi judeţeni de ce parlamentarii sunt mai presus de aleşii locali şi la ei (n.r. - parlamentari) vă gândiţi şi la aleşii locali nu vă gândiţi", a spus Fenechiu.

Colega sa liberală Alina Gorghiu a catalogat proiectul drept "o anomalie legislativă".

"Sunt de acord cu dumneavoastră că este o anomalie legislativă, mai ales că ştim că sunt situaţii în care în perioada 2007-2013 senatorii au încălcat o lege care a intrat în vigoare în 2013", a replicat senatorul PSD Claudiu Manda, preşedinte de şedinţă.

Senatorul PMP Gabi Ionaşcu a explicat votul negativ al colegilor săi de grup, punctând "că nimeni nu e mai presus de lege".

Senatorul USR Vlad Alexandrescu a menţionat că parlamentarii puterii se grăbesc "să şteargă, cu reflexul criminalului, urmele de la locul crimei".

"Vă grăbiţi să ştergeţi efectele incompatibilităţilor şi conflictelor de interese pentru sute de parlamentari, primari, preşedinţi de consilii judeţene şi consilieri locali", a spus Alexandrescu.

Senatorul USR Florina Presadă, sub sancţiunea întreruperii microfonului de către Claudiu Manda, a dorit să le ofere unor senatori, vizaţi în opinia ei de acest act normativ, "cadouri de Moş Gerilă" constând în nişte "diplome".

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii 144/2007 privind înfiinţarea şi funcţionarea ANI, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative a fost adoptată de Senat în calitate de Cameră decizională cu 77 de voturi "pentru" şi 39 "împotrivă".

Etichete: Senat
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole