"Numeroase studii relevă faptul că sursele de informare utilizate cu predilecție sunt cele din mediul online.
De asemenea, statisticile arată că a crescut semnificativ numărul de persoane și timpul petrecut de acestea pe rețelele sociale online, indiferent de palierul de vârstă la care ne referim.
Pentru o mai bună informare a publicului larg, dar și pentru a aduce mai aproape cetățeanul de activitatea Senatului, odată cu debutul noii sesiuni parlamentare dorim să dezvoltăm componenta de comunicare și să intensificăm activitatea pe rețelele sociale online ale instituției – Facebook, Instagram, Twitter, Tiktok", se arată în memorandumul aprobat în Biroul Permanent al Senatului.
Astfel, a fost adoptată propunerea de "a aproba, sprijini și de a contribui la acest efort" prin promovarea activităților pe care le desfășoară membrii Senatului României, cum ar fi activități ale grupurilor parlamentare, comisiilor parlamentare și senatorilor, întâlniri cu actori relevanți din mediul politic, diplomatic, instituțional, societatea civilă etc, grupuri de lucru, propuneri legislative importante, diverse acțiuni organizate de grupurile parlamentare și comisiile parlamentare din Senat, precum și alte subiecte pretabile pentru a fi distribuite pe conturile Senatului de pe rețelele sociale.
"Propunerea, precum și elementele grafice aferente (foto, video) urmează a fi trimise la adresa de email socialmedia@senat.ro.
În funcție de relevanța și importanța temei, aceasta va fi selectată pentru a fi publicată pe rețeaua socială online corespunzătoare.
Există posibilitatea ca forma trimisă să fie adaptată, pentru a avea un limbaj specific rețelelor sociale online, forma finală urmând a fi aprobată de comun acord cu autorul propunerii.
De asemenea, vă propunem spre aprobare deschiderea unui cont oficial al Senatului pe aplicația Tiktok, dat fiind faptul că această aplicație are, conform cifrelor oficiale ale companiei, aproximativ 6,37 milioane de utilizatori peste 18 ani în România", se arată în finalul comunicatului, potrivit Mediafax.