Data de 23 august are o importanță mare în istoria României, fiind momentul în care, printr-o lovitură de stat, s-a pus capăt dictaturii militare a mareșalului Ion Antonescu și s-a decis ruperea alianței cu Germania nazistă, întoarcerea armelor împotriva fostului aliat și încheierea unui armistițiu cu Uniunea Sovietică.
Unii istorici estimează că în urma evenimentelor de atunci, care au deschis țara pentru trupele URSS, s-ar fi scurtat cu șase luni războiul în urma căruia Germania a fost înfrântă.
Semnificația zilei de 23 august în istoria României
La momentul loviturii de stat, mareșalul Antonescu conducea țara de aproape patru ani. El a fost instalat în fruntea statului de regele Carol al II-lea, care a abdicat în septembrie 1940 favoarea fiului său, Mihai. În timpul dictaturii militare, Constituția a fost suspendată și Parlamentul a fost dizolvat, dar a fost permisă funcționarea, în continuare, a partidelor politice. Liderii acestora au jucat, de altfel, un rol important în pregătirea evenimentelor de la 23 august, în principal prin menținerea contactelor cu puterile aliate.
Sub Antonescu, România a intrat, în iunie 1941, în război de partea Axei și împotriva URSS, cu scopul de a redobândi Basarabia și Bucovina de Nord, pierdute prin efectele pactului Ribbentrop - Molotov. Armata română s-a achitat de aceste obiective. După aceea, Antonescu a decis ca trupele române să avanseze în continuare pe teritoriul sovietic la est de râul Nistru, ocupând teritoriul dintre Nistru și Bug.
După bătălia de la Stalingrad din perioada august 1942 - februarie 1943, armata sovietică a reînceput să avanseze și, în martie 1944, ajunsese pe teritoriul României. Din martie până în august 1944, Frontul de Est a fost stabilizat pe linia Chișinău–Iași–Târgu Frumos.
La 23 martie 1944, în timp ce Ion Antonescu era în vizită în Germania, regele Mihai l-a trimis pe generalul Constantin Sănătescu să sondeze starea de spirit printre militarii de pe lângă Ministerul de Război și Marele Stat Major, despre care credea că sunt opozanți ai lui Antonescu. Rezultatul a fost dezamăgitor, aceștia considerând că nu venise momentul unei lovituri de stat.
În august 1944, regele Mihai a sesizat un moment bun pentru lovitura de stat: Germania retrăsese divizia de tancuri Gross Deutschland de pe frontul românesc, în contextul în care armata sovietică se regrupa de câteva luni pe linia frontului și putea porni, în orice moment, un atac de proporții.
În cursul zilei de 20 august, regelui i-a parvenit vestea că rușii lansaseră Operațiunea Iași-Chișinău. El a avut o nouă întâlnire cu liderii militari, care, de astă dată, s-au pronunțat în favoarea loviturii de stat. În seara zilei de 21 august, regele s-a întâlnit cu liderii politici și i-a desemnat pe Iuliu Maniu (Partidul Național Țărănesc) și pe Lucrețiu Pătrășcanu (Partidul Comunist) să alcătuiască lista de miniștri pentru noul guvern până pe data de 23 august. Lovitura de stat urma să fie dată pe 26 august.
La întâlnire a fost aprobat textul unei telegrame către Înaltul Comandament Aliat de la Cairo, condus de generalul britanic Maitland Wilson. În telegramă se cerea sprijinirea schimbării de regim prin bombardarea simultană a unităților germane din nordul Capitalei și a centrelor feroviare aflate la granița cu Ungaria și Iugoslavia. Pe 22 august, regele a fost informat că mareșalul Antonescu se întorcea în seara aceleiași zile de pe front și avea să părăsească a doua zi Bucureștiul, ceea ce ar fi dat peste cap planurile loviturii de stat. Prin urmare, regele a devansat data înlăturării de la putere a lui Antonescu pe 23 august, fără a-i mai consulta pe liderii politici.
Evenimentele din 23 august 1944
În după-amiaza de 23 august, mareșalul Antonescu s-a dus la Palatul Regal, într-o audiență la rege. Cei doi au discutat timp de peste o oră. Potrivit istoricilor, Antonescu a prezentat în detaliu situația de pe front și a spus că va încheia un armistițiu doar cu consimțământul lui Hitler, însă a refuzat să accepte ieșirea din război, justificându-și refuzul prin "cuvântul de ofițer" dat liderului nazist, căruia i-a spus că va merge alături de el până la capăt.
În acest context, regele a rostit fraza-cheie "Dacă lucrurile stau așa, atunci nu ne mai rămâne nimic de făcut". A fost semnalul așteptat de colonelul Emilian Ionescu și un grup de patru soldați, care i-au arestat pe mareșal și pe ministrul de Externe, Mihai Antonescu. Cei doi au fost predați lui Emil Bodnăraș, șeful unui grup de muncitori înarmați numit "Gărzile patriotice", care i-au dus pe captivi într-o casă conspirativă. Alți membri ai guvernului lui Antonescu au fost, de asemenea, arestați.
Mareșalul a fost ulterior predat sovieticilor, fiind ținut prizonier în URSS. După război, a fost retrimis în țară și judecat de Tribunalul Poporului din București, într-un proces de tip stalinist. El a fost condamnat la moarte și a refuzat să ceară grațierea din partea regelui, fiind executat prin împușcare la 1 iunie 1946, lângă închisoarea Jilava.
De ce 23 august era sărbătoare în perioada comunistă
În perioada în care România s-a aflat în spatele "Cortinei de Fier", lovitura de stat de la 23 august 1944 a fost prezentată de propaganda oficială drept o mare realizare comunistă, cu minimalizarea sau eliminarea aproape completă a rolului jucat de ceilalți actori politici și militari.
23 august a devenit Ziua Națională a României începând cu 1948 și și-a păstrat această semnificație până la căderea regimului comunist, în decembrie 1989.
La propunerea lui Nicolae Ceaușescu, titulatura evenimentelor din acea zi s-a transformat în "Revoluția de Eliberare Socială și Națională, Antifascistă și Antiimperialistă".
Adevărul istoric restabilit după evenimentele din decembrie 1989 arată că, la momentul 23 august 1944, Partidul Comunist din România era o mișcare în ilegalitate, cu un număr redus de membri, al cărei principal merit a fost că a furnizat la momentul oportun o miliție care să-i păzească Ion Antonescu și pe miniștrii arestați din guvernul acestuia.
În urma loviturii de stat de la 23 august, România a semnat Tratatul de pace de la Paris, din 1947, ca stat beligerant învins.
Totuși, contribuția de partea Aliaților a fost luată în considerare în dezbaterea statutului Transilvaniei de Nord, care, în final, a fost retrocedată României, în contextul în care Ungaria a luptat de partea Germaniei naziste până la capăt.
[GAL layout="5"]Cum sărbătoreau românii această zi înainte de 1989
Regimul lui Nicolae Ceaușescu a transformat sărbătoarea Zilei Naționale într-o suită de evenimente menită să-l glorifice pe conducătorul de atunci al statului.
Evenimentele erau pregătite cu luni de zile înainte și includeau marșuri ample ale "oamenilor muncii" și spectacole omagiale pe stadioane, care erau acoperite corespunzător prin reportaje în presa de stat.
La evenimente participau și militari, dar și pionieri, numele dat în epocă elevilor de ciclu primar și gimnazial.
La începutul defilărilor erau nelipsite portretele șefului statului și ale soției sale.
Un punct nodal era reprezentat de Stadionul 23 august din București, unde regia și coregrafia implicau participarea a zeci de mii de oameni la mega-spectacolul dedicat, până la urmă, "celui mai iubit fiu al țării", așa cum deseori era numit Nicolae Ceaușescu în relatările presei comuniste.
Dincolo de operațiunea propagandistică la nivel național, menită să arate cât de mult îi iubesc românii pe Nicolae și Elena Ceaușescu de Ziua Națională, exista și o componentă mai populară a evenimentelor.
În mod tradițional, ziua se încheia cu mici la grătar și bere la terase sau în restaurante.
Totuși, în ultimii ani ai regimului, marcați de o penurie gravă a mărfurilor alimentare, micii și berea n-au mai însoțit la fel de abundent firul epic al sărbătorii de 23 august.