Antena 3 CNN Adevăruri ascunse Semnele destinului în palmă, cu Mihai Voropchievici. Semnificaţia pătratelor, steluţelor şi a triunghiurilor

Semnele destinului în palmă, cu Mihai Voropchievici. Semnificaţia pătratelor, steluţelor şi a triunghiurilor

Alin Tarnovschi
2 minute de citit Publicat la 19:30 24 Apr 2021 Modificat la 19:31 24 Apr 2021

Practic, în palmă sunt foarte multe semne şi nu neapărat astea trei fac prăpăd. Problema este unde le găseşti, în ce zonă, sub ce degeţel. Acel romb, care practic este un pătrat, dar privit dintr-un anumit unghi apare ca un romb.

Dar există şi triunghiul, există şi steaua, şi grile, acele grătare, arată ca jocul X şi 0. Există şi linia din mijloc, pe linia vieţii, jos de tot, arată ca o insulă.

Este un triunghi mai lărgit, nu este chiar perfect. Să nu se aştepte cei de acasă să găsească acele forme trase la riglă. 

Sunt o multutidine de astfel de romburi, de stele, de liniuţe şi ele vin cu rezolvarea lor. Unul dintre cele mai importante este acel romb sau pătrat. Există două tipuri: pătrate protectoare, dacă există pe linia capului, şi asta te ajută la dezvoltarea personală. Dar există şi pătrate mai puţin protectoare, care semnifică restricţii şi limitări.

Acele pătrate se încadrează astfel: prin centrul lor trece linia vieţii sau linia capului. El se încadrează şi la interior trece acea linie, a vieţii, iar acolo e cu totul altceva. E o restricţie. În cazul în care este pregnant, se vede foarte bine, trebuie să te pregăteşti pentru că va urma un moment mai dificil.

În general, el se poate să nu se încadreze, să aibă o latură care nu se termină şi atunci apar întârzieri în ceea ce îşi propune persoana respectivă.

Crucile sau steluţele care apar în palmă, semnele destinului cu Mihai Voropchievici

Acele cruci care apar în palmă, pot apărea unde nu te aştepţi. Poate fi chiar şi o steluţă pentru că este plasată chiar între arătător şi degetul mijlociu. Primul deget e Jupiter şi Saturn.

Aici sunt anumite lucruri mai puţin pozitive. Există posibilitatea ca o persoană să aibă parte de un accident. Nu un accident care să îi curme viaţa, ci o situaţie neplăcută.

În general, steaua, dacă e să o pui ca semn pozitiv, este când apare pe un singur deget. Dar când apare între doi munţi, cum e aici, între două degete, nu e aşa.

În funcţie de degetul pe care apare. Dacă apărea pe degetul arătător, persoana putea să obţină o funcţie de conducere.

Cel mai benefic este dacă steluţa apare sub degetul arătător. Situată în altă parte a mâinii, steaua indică situaţii în care persoana nu poate face faţă unei situaţii.

Triunghiul care apare în palmă, semnele destinului cu Mihai Voropchievici

Triunghiul e postat în marile patrulatere, exact în podul palmei. E un triunghi mare, un semn pozitiv. Persoana va avea succes în carieră într-un domeniu ştiinţific sau creativ.

Şi cum forma mâinii respective indică nişte degete pătrate, tipicare, şi vedem că podul palmei este mai lung decât degetele, persoana are o uriaşă limpezime a minţii.

Triunghiul din imagine e poziţionat acolo, un pic înspre muntele Venus, şi atunci persoana respectivă va face şi o căsătorie fericită. Este o mână mai mult de doamnă, de femeie.

În general, triunghiurile arată că persoana care posedă acest triunghi are o minte ageră şi poate înţelege uşor toate componentele unor situaţii de-a lungul vieţii. Foloseşte foarte mult logica şi poate să depăşească orice situaţie.

Citește mai multe din Adevăruri ascunse
» Citește mai multe din Adevăruri ascunse
TOP articole