Antena 3 CNN Emisiuni Voi cu Voicu Care sunt cele 7 semne apocaliptice şi cum le putem interpeta | Răspunsul Adinei Moldoveanu, consultant spiritual

Care sunt cele 7 semne apocaliptice şi cum le putem interpeta | Răspunsul Adinei Moldoveanu, consultant spiritual

Mirela Voicu
2 minute de citit Publicat la 22:03 23 Iul 2022 Modificat la 23:02 23 Iul 2022

"Iată că suntem într-un moment de cumpănă a omenirii și exact așa cum prevedeau Scripturile și unii dintre profeți, din păcate, se adeveresc aceste scrieri.

Dar, ceea ce este foarte important și mesajul meu în această seară este să învățăm să traducem aceste metafore, pentru că toate Scripturile sunt codificate, sunt scrise sub formă de metafore, astfel încât, în funcție de gradul de elevare spirituală, să reușim să le percepem, să le traducem și să le implicăm în viața de zi cu zi.

Ei bine, după cum știm, Apocalipsa lui Ioan, dacă ne-am gândit la contextul istoric în care ea a fost revelată, era un moment după trecerea lui Iisus în alte dimensiuni.

"Trebuie să trecem de cele 7 peceţi ale apocalipsei"

Era un moment în care creștinii erau prigoniți. Și iată că apostolului Ioan i se arată această profeție și, mai mult decât atât, i se arată cele 7 peceți.

Ei bine, și noi, dacă ne uităm după atâtea mii de ani avem mai mult sau mai puțin de trecut și de desfăcut aceste 7 peceți.

Și exact ca și atunci, era foarte important ca să reușim să percepem, de fapt, profunzimea credinței.

Pentru că toate acestea sunt teste de credință. Acum, dacă nu sunt calificată să vorbesc despre război sau despre pandemie, ceea ce pot să vă spun este că de-a lungul mileniilor, oamenii au încercat să-și explice diferite provocări la care a fost supusă credința oamenilor.

"Credința noastră este încercată acum"

Și aici vorbim de diferite etape ale omenirii, pentru că această apocalipsă este ciclică. După cum știm, omenirea a fost supusă mai multor apocalipse și toate au venit cu un scop.

Au venit cu scopul de a ne eleva spiritual și dacă am putea ca să învingem ego-ul care ne duce în această prigoană, atunci am reuși mult mai mult ca să înțelegem aceste timpuri.

Marele cabalist Rabbi Yehuda Ashlag a spus că adevăratul război autentic de la sfârșitul zilelor este un război al conștiinței umane.

"Oamenii vor vedea opinii opuse ale realității"

Cu alte cuvinte, Armaghedonul nu reprezintă asteroizi care se prăbușesc în pământ sau explozii nucleare. În toată lumea, oamenii vor vedea opinii opuse ale realității, oamenii se vor lupta pentru ideologie și opinii și iată că asta se întâmplă.

Oamenii vor purta război, un război interior împotriva propriei naturi reactive, alimentat de roller-coster-ul emoțional, care este ego-ul uman.

Față de sufletul uman, adevărata noastră stare de conștiință pe care am ajuns să o dezlănțuim.

"Mesia de fapt este o stare de conștiință"

Conform Zoharului, care este cartea de căpătâi a Kabalei, oamenii chiar vor duce un război împotriva lui Mesia.

Rețineți că Mesia nu este un salvator. Mesia are mai multe moduri de a se manifesta și de aceea sosirea noii lumi pașnice și nemuritoare se va face numai printr-un salt al conștiinței.

Așadar, dacă stăm să ne gândim de-a lungul istoriei, Mesia, de fapt, este o stare de conștiință și ceea ce se întâmplă în ziua de azi este, de fapt, exact cum spunea rabinul, un război al conștiinței", a explicat Adina Moldoveanu, consultant spiritual, în emisiunea Voi cu Voicu de la Antena 3.

Citiţi şi: Rugăciunile care ne oferă protecţie divină, explicate de Adina Moldoveanu, consultant spiritual: "Aceasta este salvarea noastră"

Citește mai multe din Voi cu Voicu
» Citește mai multe din Voi cu Voicu
TOP articole