Antena 3 CNN Life Sănătate Semnalul de alarmă dat de sindicatele din Sănătate! 50% dintre medici nu beneficiază de prevederile de salarizare bugetară

Semnalul de alarmă dat de sindicatele din Sănătate! 50% dintre medici nu beneficiază de prevederile de salarizare bugetară

4 minute de citit Publicat la 17:37 10 Iul 2017 Modificat la 17:37 10 Iul 2017

Sindicatul Promedica și Uniunea Sindicală a Medicilor din România 'Alianța Medicilor' își exprimă îngrijorarea legată de potențialele efecte produse de intrarea în vigoare, la 1 iulie, a Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și atrag atenția asupra faptului că doar 50% dintre medicii României profesează în spitalele de stat, în timp ce restul de 50% sunt medici de familie și medici din ambulatoriile de specialitate, care nu beneficiază de prevederi de salarizare bugetară, deși prestează servicii medicale publice.

Sindicaliștii din sănătate atrag atenția asupra potențialelor consecințe "dramatice" generate odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, și anume: sistarea plății bursei acordate medicilor rezidenți prin abrogarea art. 18 din OUG 103/2013, confuzia introdusă în ceea ce privește numărul de gărzi obligatorii pentru medicii din spitale (patru gărzi obligatorii) — contradicții între legi, ordine de ministru, contracte colective de muncă etc.—, sistarea plăților privind titlul științific de doctor, atât ca suma compensatorie, cât și ca spor, impunându-se clarificări suplimentare precise transmise unităților sanitare.

În plus, aceștia reclamă prevederi confuze și lipsite de pragmatismul necesar privitoare la efectuarea și plata orelor suplimentare în sistemul sanitar (art. 21 din lege), lipsa de concizie și claritate în ce privește cuantumul total al sporurilor ce nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, incertitudinea și insatisfacția continue privind nivelul actual al salarizării medicilor și al personalului sanitar superior din România.

De asemenea, sindicatele din sănătate avertizează Guvernul și Parlamentul, precum și clasa politică aflate în exercițiu că astfel de provocări generează revolte și anomie în cadrul corpului medical, subliniind că "promisiunile nu vor ține niciodată loc de nivel de trai și de pregătire și nu vor opri exodul celei mai prețioase resurse a României".

"Sindicatul Promedica și USMR 'Alianța Medicilor' avertizează Guvernul, Parlamentul Romaniei și întreaga clasă politică aflată în exercițiu în prezent că astfel de provocări și tulburări ale unui sistem sanitar cu adevărat deficitar și aflat nu departe de marginea prăpastiei, în insuficiența de personal bine pregătit, cu lipsuri materiale imense, văduvit de orice orizont de performanță reală în beneficiul pacienților noștri și, nu în ultimă instanță, lipsit de o viziune coerentă și fără echivoc a ceea ce ar trebui să devină — generează deja revoltă și anomie în cadrul corpului medical. Fapt cu consecințe grave, prin demotivarea gravĂ a medicilor, prin accelerarea exodului, prin accentuarea senzației de abandon, trădare și dezinteres al clasei politice în ansamblul ei față de salvatorii unei țări care consideră, se pare, că merită să îi piardă", se spune în comunicat.

De asemenea, sindicatul Promedica atrage atenția că 50% dintre medicii României profesează în spitalele din țară, în timp ce restul de 50% sunt medici de familie și medici din ambulatoriile de specialitate.

"Sindicatul Promedica atrage atenția asupra faptului că doar 50% dintre medicii României profesează în spitalele României, în timp ce restul de 50% sunt medici de familie și medici din ambulatoriile de specialitate care nu beneficiază de prevederi de salarizare bugetară, deși prestează servicii medicale publice. Solicităm ca statul român să ia în considerare toate aceste categorii și să elaboreze o strategie moderna și reală a tarifării serviciilor medicale, în vederea activării unei distribuții echitabile între veniturile medicilor romani", se arată în text.

Sindicaliștii subliniază că salariul de bază reprezintă modalitatea de recunoaștere financiară a valorii profesiunii de medic, și nu sporurile, pe care le consideră "elemente volatile și discriminatorii".

"Am susținut întotdeauna principiul conform căruia salariul de bază, și nu sporurile, să reprezinte modalitatea de recunoaștere financiară a valorii profesiunii de medic. De abia când salariul/venitul de bază va fi conform cu solicitările noastre anterioare vom ști că statul român a recunoscut eforturile medicilor români, precum și devotamentul inegalabil de voluntariat in slujba țării, vreme de 27 de ani. Sporurile nu reprezintă o recunoaștere a valorii profesiunii și sunt elemente care sunt volatile și discriminatorii, scindând corpul medical. Considerăm că preocuparea pentru sporuri nu poate ține locul unei strategii a veniturilor pentru medici. Susținem fără rezerve respectarea Codului Muncii și respingem noțiunea de muncă impusă în afara normei de bază", subliniază aceștia.

În altă ordine de idei, sindicatele din sănătate mai solicită clarificarea situației medicilor care lucrează în spitale cu jumătate de normă, privind dreptul la concediul de odihnă plătit.

"De asemenea, solicităm Guvernului, prin ministerele abilitate (Ministerul Sănătății și Ministerul Educației Naționale), clarificarea situației medicilor care au norma de bază în cadrul Universităților de Medicină și Farmacie și care lucrează în spitale în baza unor contracte de muncă de jumătate de normă, pentru servicii medicale în legătură contractuală cu Casa de Asigurări, privind dreptul la concediu de odihnă plătit pentru contractul cu spitalele, norma de muncă (activitățile profesionale) și aplicarea anexei nr. II cap. II art. 5 alin. (2) a Legii salarizării 153/2017 (gărzile)", conform sursei.

La final, cele două sindicate pledează pentru un "parteneriat real" cu decidenții politici din sănătate, bazat pe "respect și încredere reale și reciproce, având drept rezultate pragmatismul managerial și propășirea unei națiuni care merită mai mult".

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole