Antena 3 CNN Actualitate Semnal de alarmă al autorităților legat de folosirea telefonului mobil în timpul cutremurelor

Semnal de alarmă al autorităților legat de folosirea telefonului mobil în timpul cutremurelor

1 minut de citit Publicat la 14:30 28 Dec 2016 Modificat la 14:30 28 Dec 2016

Autoritatea Naţională pentru Administraţie şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) recomandă utilizatorilor de telefonie mobilă ca în cazul unui cutremur să nu efectueze apeluri care nu sunt urgente, deoarece o creştere subită a numărului de apeluri poate duce la suprasolicitarea şi chiar la blocarea reţelelor.

"Reţelele de telefonie au o capacitate limitată de gestionare a apelurilor. În situaţii de urgenţă, o creştere subită a numărului de apeluri poate duce la suprasolicitarea reţelelor şi, în cazuri extreme, chiar la blocarea acestora. (...) În situaţii excepţionale (ex. cutremure, incendii, inundaţii) trebuie acordată prioritate apelurilor cu adevărat urgente, precum apelarea serviciului de urgenţă 112", se arată într-un comunicat al ANCOM remis, miercuri, AGERPRES.

Conform Autorităţii, apelurile efectuate doar pentru a discuta despre ce s-a întâmplat sau despre orice altceva decât o urgenţă contribuie la supraîncărcarea reţelelor de telefonie.

ANCOM recomandă ca în cazul unei situaţii de urgenţă să se efectueze, pe cât posibil, mesaje scurte, de tip SMS, să se utilizeze internetul de pe telefonul mobil, Wi-Fi sau date mobile pentru poşta electronică (mesaje instant pe platforme online, precum Whatsapp, Facebook Messenger, Twitter, e-mail etc).

112 este numărul european unic pentru apeluri de urgenţă în caz de incendii, accidente, urgenţe medicale, dezastre şi alte evenimente care necesită intervenţia rapidă a serviciilor specializate, respectiv Poliţie, Jandarmerie, Ambulanţă, Pompieri, SMURD.

Etichete: ANCOM
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole