Antena 3 CNN Economic Companii Șeful TAROM îi răspunde premierului: ”Cele 104 milioane de lei pierdere sunt, de fapt, o lipsă de venituri”

Șeful TAROM îi răspunde premierului: ”Cele 104 milioane de lei pierdere sunt, de fapt, o lipsă de venituri”

1 minut de citit Publicat la 19:27 19 Aug 2017 Modificat la 19:27 19 Aug 2017

Directorul interimar al Tarom, Eugen Davidoiu, se apără în scandalul pierderilor companiei aeriene pe care o conduce de jumătate an, după ce premierul MIhai Tudose l-a mustrat pe ministrul Transporturilor în ședința de guvern de vineri.

Eugen Davidoiu susține că Tarom nu are nicio datorie către furnizori, iar în conturile companiei sunt 90 de milioane de euro, potrivit unui interviu acordat stiri.tvr.ro.

"Nu înţeleg despre ce datorii este vorba. În primul rând vreau să vă spun că în acest moment compania Tarom are un cash flow pozitiv, nu are nicio datorie faţă de niciun furnizor şi are şi 90 de milioane de euro în conturi.  În altă ordine de idei, cele 104 milioane de lei pierdere sunt de fapt o lipsă de venituri. Costurile acestei campanii sunt la fel ca în anul 2016, la fel ca în anul 2015, adică avem tot 2000 de salariaţi  aproape, plătim aceleaşi state către stat şi către celelalte autorităţi aeronautice, cum sunt taxele de survol şi aşa mai departe.  Practic, avem aceleaşi cheltuieli fixe, ba mai mult aceste cheltuieli fixe, în prima parte a acestui an, au scăzut. Acum, avem o lipsă de peste 80 de milioane de lei venituri, da? Că aşa se calculează aceste pierderi, venituri minus cheltuieli şi dau cu minus, pentru că nu avem 80 de milioane de lei venituri, pentru că această companie în primul semestru al acestui an nu a avut două avioane în flotă, ceea ce înseamnă peste 20% capacitate, capacitate numai nominală, dacă ar fi să o luăm prin rotaţie sau prin frecvenţă poate însemna chiar mai mult", a spus șeful TAROM.

”Nu mergeți în direcția care trebuie!”

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost certat de premierul Mihai Tudose, în ședința de Guvern de vineri, pentru deciziile luate la nivelul ministerului în cazul TAROM, dar și pentru neregulile de la CFR și autostrăzi.

Premierul Mihai Tudose i-a reproșat ministrului Cuc decizia de a-i prelungi mandatul cu încă patru luni șefului Tarom, deși compania înregistrează pierderi uriașe în ultimele șase luni.

”De ce i-ați prelungit mandatul cu patru luni șefului de la Tarom? Mi-ați spus că aveți încredere în el! (...) 104 milioane pierdere în șase luni. Nu mergeți în direcția care trebuie!”, i-a spus Mihai Tudose ministrului Transporturilor.

Etichete: Tarom mihai tudose
Citește mai multe din Companii
» Citește mai multe din Companii
TOP articole