Șeful Poliției Române a anunțat deschiderea unui dosar penal pentru poligraful de la Buzău, unde unitatea de elită a DNA trimitea cu dedicație denunțătorii. Toate probele strânse în cadrul anchetei interne vor fi trimise la Parchetul General.
Acest dosar penal vizează modul în care se făceau testele poligraf la IPJ Buzău. Procurorii Parchetului General au deschis o anchetă după ce Poliția Română a trimis un control acolo.
Aflat într-o vizită la Constanța, șeful Poliției Române a spus că s-au făcut verificări și că toate concluziile vor fi trimise către Parchetul General.
Acest scandal a pornit de la afirmațiile deputatului Vlad Cosma, care spunea că se făceau teste cu dedicație la IPJ Buzău, că martorii falși ai procurorilor de elită de la DNA Prahova erau trimiși special acolo.
„S-a deschis un dosar penal. Noi vom fi la dispoziția organelor de anchetă cu aceste verificări”, a spus Carmen Dan, ministrul de Interne.