Antena 3 CNN Actualitate Șeful Poliției Eforie lua mită de 300 lei/zi, ca să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu

Șeful Poliției Eforie lua mită de 300 lei/zi, ca să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu

Silvia Țigănilă
2 minute de citit Publicat la 12:00 01 Sep 2020 Modificat la 12:00 01 Sep 2020

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 31 august 2020, față de inculpatul COTEANU CORNEL GABRIEL, șef al Poliției Eforie, județul Constanța, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată și instigare la abuz în serviciu.

”În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada iulie-august 2019 și iulie-august 2020, în calitate de comandant al Poliției orașului Eforie, cu gradul de comisar șef, inculpatul Coteanu Cornel Gabriel ar fi primit în mod repetat și periodic, de la o persoană fără calitate specială, coinculpat, sume de bani, pentru ca în schimb să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu, în sensul de a permite și de a proteja desfășurarea unor activități de comerț clandestin în Stațiunea Eforie din județul Constanța. Ar fi vorba de tolerarea unor activități de comerț clandestin/neautorizat care să se poată desfășura fără aplicarea de sancțiuni contravenționale și fără confiscări de mărfuri, cu precădere pe plajele stațiunii Eforie.

Mită de 300 lei/zi

Din probele administrate rezultă că suma primită cu titlul de mită ar fi fost de 300 lei/zi, remiterea banilor fiind făcută o dată la câteva zile, preponderent în zilele de luni și joi ale fiecărei săptămâni, în imediata apropiere a sediului Poliției orașului Eforie. La rândul său, coinculpatul care ar fi remis în mod periodic banii comandantului Poliției orașului Eforie, i-ar fi colectat, în mod repetat de la persoanele interesate de obținerea protecției pentru activitățile de comerț clandestin. De asemenea, persoana respectivă pretindea și primea bani și pentru presupuse informații despre controalele efectuate de autorități.

În ziua de 10 august 2020, inculpatul Coteanu Cornel Gabriel i-ar fi solicitat unui agent constatator să înlocuiască măsura amenzii în cuantum de 1.000 lei aplicată unei persoane, pentru contravenții la regimul rutier, cu sancțiunea avertismentului, măsură pe care numai instanța de judecată o putea dispune.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane fără calitate specială, dintre care trei se află în stare de arest la domiciliu începând cu data de 28 august 2020, pentru infracțiuni de dare de mită, trafic de influență, evaziune fiscală.

Șeful Poliției Eforie nu are voie, pe timpul controlului judiciar, să părăsească România și să își exercite profesia de polițist

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Coteanu Cornel Gabriel trebuie să respecte mai multe obligații între care să nu părăsească teritoriul României și să nu se aproprie și să nu comunice, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanță și să nu își exercite profesia de polițist, implicit prerogativele funcției de șef al Poliției Eforie.

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, se mai arată în comunicat.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole