Antena 3 CNN Externe Șeful ONU pentru drepturile omului: ”am primit informații credibile despre execuțiile talibanilor”

Șeful ONU pentru drepturile omului: ”am primit informații credibile despre execuțiile talibanilor”

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 13:04 24 Aug 2021 Modificat la 13:04 24 Aug 2021

Michelle Bachelet nu a dat detalii privin execuțiile în timpul discursului ei din Consiliul ONU, dar a cerut Genevei să alcătuiască un mecanism de monitorizare a acțiunilor talibanilor.

”Felul în care talibanii tratează femeile, ar trebui să fie o linie roșie esențială”, a spus ea.

”Există temeri în ceea ce privește femeile, jurnalistele, și pentru noua generație”, a adăugat Bachelet, potrivit Reuters.

Bachelet a cerut Consiliului ONU pentru Drepturile Omului organizarea unei sesiuni de urgență la cererea Pakistanului și a Organizației de Cooperare Islamică (OIC).

Deși în prima loc conferință de presă, talibanii au declarat că nu vor căuta răzbunare, și că drepturile femeilor vor fi respectate, se pare că fac tocmai contrariul. 

Fratele unui traducător afgan a fost condamnat la moarte, pentru că ”i-a ajutat pe americani”.

Momentan, cel puțin, femeile au dispărut de pe străzi, iar un jurnalist de la DW a fost vânat de insurgenți, și familia acestuia amenințată.

Și acestea sunt doar câteva dintre lucrurile care transpiră în presă. Care revoltă comunitatea internațională și organizațiile care luptă pentru drepturile omului.

Privind imaginile cu talibanii care se plimbă prin Kabul omnipotenți, cu AK-47 pe umăr, nu poți decât să-ți imaginezi de ce sunt capabili.

Deși, nici nu trebuie prea multă imaginație. Istoria Afganistanului din timpul anterioarei guvernări talibane poartă suficiente dovezi. 

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole