Antena 3 CNN Actualitate Social Șeful Garnizoanei Ploiești neagă că le-ar fi spus militarilor de la paradă ”Să vă fie ruşine”

Șeful Garnizoanei Ploiești neagă că le-ar fi spus militarilor de la paradă ”Să vă fie ruşine”

1 minut de citit Publicat la 11:16 02 Dec 2018 Modificat la 11:16 02 Dec 2018

Șeful Garnizoanei Ploiești, colonelul Petrișor Jalbă, precizează că nu le-a spus militarilor, la retragerea cu torțe organizată în centrul Ploieștiului, ”Să vă fie rușine”, ci ”să nu vă fie rușine”. Îndemnul colonelului a venit în condițiile în care soldații din spate nu se auzeau cântând,.

Șeful Garnizoanei Ploiești declară că, la retragerea cu torțe organizată sâmbătă seară în Ploiești, le-a spus militarilor să nu le fie rușine să cânte, pentru că nu cântau ”bărbătește”.

Colonelul Petrișor Jalbă declară că le-a spus militarilor care participau la retragerea cu torțe organizată în centrul Ploieștiului “să nu le fie rușine”.

”Le-am spus să nu le fie rușine să cânte. Era un îndemn să cânte mai bărbătește. Este un cântec frumos, iar lumea din jur trebuia să audă mai bine”, a declarat Jalbă.

Acesta a spus că a repetat cu militarii garnizoanei Ploiești aproximativ două săptămâni pentru acest eveniment, în schimb plutoanele din spate erau formate cu militari de la alte structuri.

Înainte de aprinderea luminilor de sărbători, mii de persoane s-au strâns în centrul Ploieștiului să asiste la retragerea cu torțe organizată de militari. Soldații și jandarmii s-au retras cu făclii în mâini, în timp ce ar fi trebuit să cânte “Treceți batalioane române Carpații”. Doar soldații din primele rânduri au cântat, motiv pentru care șeful Garnizoanei Ploiești i-a îndemnat de la microfon să cânte mai tare.

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole