Jean Pangal a fost un șef de necontestat al masoneriei române în epoca interbelică. Personajul este acum aproape uitat. Din păcate, rolul său a fost unul extrem de nefast în epoca sa. În anul 1940 se scria pe scena europeană sfârșitul României Mari.
Prăbușirea rușinoasă a Franţei a lăsat continentul la discreţia lui Hitler și Stalin. În baza acordului încheiat cu un an înainte, cei doi au împărţit frontierele Europei după cum au vrut. Soarta României era pecetluită.
Dar numai evoluţiile nefaste externe au dus la acest deznodământ? Ar fi prea simplu să fie așa. S-a pregătit România în cele două decenii în care a fost „Mare” să facă faţă scenariilor cele mai negre? S-au preocupat elitele românești de soarta ţării?
Conceptul masonic a fost legat de cel de elită. De propagarea unor idealuri și de apărarea lor. Documentele publicate în volumul Jean Pangal: documente inedite (1932-1942) al istoricului Bogdan Bucur arată o altă faţă a elitelor vremii. Suveran Mare Comandor al României, Jean Pangal a fost conducătorul absolut al organizaţiei masonice regulare între 1922-1937 și între 1944-1948.
Extrem de influent în ţară și în străinătate, având conexiuni extraordinare, ceea ce este normal pentru poziţia ocupată, Jean Pangal a urmărit toată viaţa un singur scop: să obţină puterea prin orice mijloace. Să fie în guvern și să orchestreze prin intrigi și comploturi guvernarea în România.
Mai mult, pe historia.ro.