Antena 3 CNN Economic Şeful CNPP anunţă că 1.090 de decizii de recalculare a pensiilor sunt greșite şi trebuie revizuite

Şeful CNPP anunţă că 1.090 de decizii de recalculare a pensiilor sunt greșite şi trebuie revizuite

de Claudia Popovici    |   

Revizuirea deciziilor de recalculare a pensiilor se impune în 1.090 de cazuri, reprezentând un procent de 0,024% din aproape 4,6 milioane de decizii emise până în prezent, a anunţat, joi, preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, într-o conferinţă de presă, preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, informează Agerpres. 

„De vineri, de când am început procesul de transmitere a acestor decizii de pensionare către pensionari, şi până astăzi, am avut la nivel naţional un număr de 9.170 de audienţe pe care colegii mei le-au acordat pensionarilor în această perioadă. Pe lângă aceste audienţe, am avut sesizări la birourile de Relaţii cu publicul, cât şi în formă electronică, încă aproape 2.400 de asemenea cerinţe. Este vorba despre 11.500 de persoane care ni s-au adresat sub diverse forme în această perioadă. Din aceste 11.500 de persoane, am găsit un număr de 1.090 de cazuri în care se impune revizuirea deciziilor de recalculare, reprezentând un procent de 0,024% din aproape 4,6 milioane de decizii pe care le-am emis în prezent. Deci, procentul este foarte, foarte mic", a susţinut Daniel Baciu.

Potrivit sursei citate, restul pensionarilor care au cerut caselor teritoriale de pensii informaţii referitoare la deciziile de recalculare au primit toate lămuririle necesare.

„Restul pensionarilor care ni s-au adresat la casele teritoriale de pensii au plecat, au fost lămuriţi. Puteţi să verificaţi. Chiar dacă mergem acolo, la orice casă teritorială de pensie, veţi vedea că nu mai este niciun pensionar. De obicei avem o afluenţă la prima oră a dimineţii, până la prânz lucrurile se rezolvă, toată lumea primeşte informaţiile necesare (...)", a spus acesta.

Baciu a adăugat că pensionarii sunt îndreptăţiţi să primească informaţii, pentru că este o lege nouă, menţionând că aşa s-a întâmplat de fiecare dată când s-a schimbat o lege în sistemul public de pensii.

„Vreau să vă spun din start că aceşti pensionari sunt îndreptăţiţi să primească aceste informaţii şi este normal şi firesc ca în această perioadă să avem o afluenţă mai mare de pensionari la casele teritoriale de pensii, pentru că este o lege nouă. Aşa s-a întâmplat de fiecare dată când s-a schimbat o lege în sistemul public şi oamenii sunt dornici să afle toate informaţiile cuprinse în această decizie de recalculare. Din acest considerent, eu am cerut colegilor mei să aibă toată disponibilitatea în această perioadă să transmită toate informaţiile pe care le solicită pensionarii. Este normal, ei merită aceste răspunsuri din partea colegilor de la casele de pensii", a subliniat Daniel Baciu.

Totodată, şeful CNPP a reiterat că acest proces de recalculare a pensiilor este cea mai amplă reformă care s-a făcut vreodată în sistemul public, "cel puţin din ultimii 50 de ani" şi a vizat efectiv recalcularea a peste 4,8 milioane de dosare de pensie.

„A fost un proces foarte amplu şi laborios, care s-a întins pe aproape 3 ani de zile. Am reuşit să verificăm în primul rând toate dosarele. Vreau să vă spun că la casele teritoriale de pensii sunt dosare în plată de peste 35 şi chiar 40 de ani, dosare în plată. Nici nu exista tehnică de calcul la vremea respectivă. A trebuit pe toate aceste dosare să le aducem într-un format electronic de ultimă generaţie. Practic, am făcut şi digitalizarea acestor dosare din sistemul public de pensii. Vreau să vă spun că până în prezent au fost transmise către pensionari peste 4,1 milioane de decizii. Este cifra pe care am primit-o de la Compania Naţională Poşta Română (...)", a punctat acesta.

 

Nu în ultimul rând, Baciu a mulţumit colegilor săi de la casele teritoriale de pensii, care au lucrat până la miezul nopţii în aceste săptămâni.

„Nu vreau să folosesc cuvinte mari. Ei au fost adevăraţi eroi în această perioadă, pentru că s-a lucrat şi până la orele târzii ale nopţii în aceste ultimele săptămâni, pentru că am fost conştienţi de apăsarea mare care există şi de aşteptările din partea pensionarilor şi, exact cum a spus doamna ministru, cel mai important lucru este că în acest proces de recalculare avem bază legală. După cum bine ştiţi, este vorba de articolul 144 din lege: nicio pensie nu va scădea, nu am urmărit lucrul acesta. Am urmărit să facem dreptate în rândul pensionarilor, aplicând aceeaşi formulă de calcul tuturor pensionarilor, atât cei în plată, cât şi celor care vor urma de la 1 septembrie, respectând un principiu de bun simţ: la contributivitate egală va trebui să avem pensii egale în plată", a adăugat preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile