Antena 3 CNN Actualitate Şeful Casei de Pensii, model de calcul pentru noua formulă. Explicaţii punct cu punct pentru români

Şeful Casei de Pensii, model de calcul pentru noua formulă. Explicaţii punct cu punct pentru români

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 21:34 10 Mar 2024 Modificat la 21:34 10 Mar 2024

Pentru a putea face înțelese explicațiile, șeful Casei de Pensii a luat ca exemplu un tâmplar pensionar care în prezent are o pensie de 2.192 de lei şi un stagiu contributiv de 36 de ani.

Un fost tâmplar la Antepriza construcții-montaj are în momentul de față 36 de puncte contributive calculate efectiv pe contributivitate şi a realizat 43 de ani, o lună și 23 de zile. 

Pentru calculul punctelor de stabilitate, folosim numai stagiul de cotizare contributiv, care se compune doar din primele două componente, deci condiții normale și condiții de grupă.

Stagiul contributiv este de 36 de ani şi 7 luni şi, în prezent, are o pensie în plată de 2.192 de lei. Pensionarul nostru are un număr total de puncte de stabilitate de 7,8331.

Aceste puncte de stabilitate se adaugă la punctele contributive, rezultând un număr total de puncte de 44,73073.

Deci de la 2.192 de lei, cât are pensia în prezent domnul pensionar de la Sectorul 5, ajunge la 3.624 lei, deci o diferență de 1.432 lei în plus.

Daniel Baciu: "În urma acestei recalculări nicio pensie nu va scădea"

"La sfârșitul anului am avut legea, acum avem normele, urmează să semnăm contractul, după ce vom avea software-ul actualizat va începe și recalcularea.  Aceasta este procedura. Suntem în grafic, nu avem nicio întârziere astfel încât în luna septembrie oamenii să își primească pensiile recalculate. 

O decizie de pensionare este o decizie pe care o primește fiecare pensionar în care se vede numărul total de puncte, valoarea punctului de referință și stagiul de cotizare. Acestea sunt date uzuale cu care noi lucrăm în activitatea de zi cu zi. 

În urma acestei recalculări nicio pensie nu va scădea. Am pus clar o prevedere ca oamenii să nu sufere și să rămână cu cea mai avantajoasă pensie în plată. 

La momentul actual, sporurile sau al 13-lea salariu nu este luat în calcul pentru că nu sunt oferite cu regularitate. Noi vrem ca de la 1 septembrie aceste sporuri să fie luate în calcul la penise, atâta vreme cât s-au achitat contribuții sociale pentru ele. 

De la 1 septembrie, conform prevederilor clare în Legea 360/2023 pensionarii vor primi drepturile recalculate integral după noua formulă de calcul", a declarat Daniel Baciu, şeful Casei de Pensii.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole