Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu, a atras atenția, într-o piață volantă din București, cu privire la faptul că produsele vândute de un comerciant nu sunt tradiționale, ci industrializate. Imediat, comerciantul a început scandalul, având reacții violente în fața tuturor celor care se aflau în piață.
Bărbatul a strigat și l-a amenințat pe Horia Constantinescu, care și-a păstrat calmul și ulterior a postat filmarea pe o rețea socială.
”Nu mi-e frică, nu mi-e frică de bau bau. Reacții violente au întotdeauna cei prinși cu mâța-n sac sau, în cazul de față, cu tradiția mânărită.
Ieri, in piața volantă din fața Academiei Militare, a fost un mic front, pentru că tot se potriveau noțiunile.
Nu am cerut altceva, în afară de a vă informa că produsele respective NU SUNT TRADIȚIONALE! Atunci, s-a risipit vraja.
Trist este că așa este respectată o autoritate a statului...
PS: Și aici, la venirea poliției, m-am legitimat cu legitimația de serviciu. Și acum, tot în exercițiul funcțiunii eram. Duminică, în loc să stau pe acasă...
Mulțumesc și colegilor, care au venit alături de mine, din ziua lor liberă (ora de trezire 04:30)”, a scris Horia Constantinescu pe o rețea socială.