Antena 3 CNN Externe Şeful AIEA spune că turnul de la centrala nucleară Zaporojie, din Ucraina, trebuie demolat după incendiul de luna trecută

Şeful AIEA spune că turnul de la centrala nucleară Zaporojie, din Ucraina, trebuie demolat după incendiul de luna trecută

M.N.
1 minut de citit Publicat la 09:24 05 Sep 2024 Modificat la 09:48 05 Sep 2024

Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a declarat că un turn de răcire de la centrala nucleară Zaporojie, din Ucraina, ocupată de forţele ruse, a fost grav avariat în incendiul de luna trecută şi probabil că va trebui demolat, informează Reuters.

Rafael Grossi, directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, a făcut acest comentariu miercuri, în timpul celei de-a cincea vizite la uzina care a fost capturată de forţele ruse la scurt timp după invazia rusă în Ucraina, din februarie 2022. 

Moscova şi Kievul s-au acuzat în mod regulat reciproc că au atacat centrala şi că există riscul unui accident nuclear.

Grossi a postat un videoclip reţeaua socială X în care evaluează daunele, în timp ce se afla în interiorul turnului de răcire.

„Până astăzi, nu am reuşit să ajungem în acest punct, sus în turn, aşa că putem evalua într-un mod mult mai eficient daunele care au avut loc”, a spus Grossi, purtând o cască şi o vestă antiglonţ. 

„Această structură mare nu este utilizabilă în viitor, aşa că probabil va fi demolată la un moment dat”, a indicat el.

Incendiul a izbucnit în turn pe 11 august, Rusia şi Ucraina acuzându-se reciproc pentru acţiunile care au declanşat incendiul.

La acea vreme, Grossi a descris incidentul ca fiind unul dintre numeroasele „atacuri nesăbuite”, dar nu a atribuit nimănui responsabilitatea.

Uzina Zaporojie, din sud-estul Ucrainei, cea mai mare din Europa, cu şase reactoare, a fost în „oprire la rece” şi nu produce energie electrică. Este nevoie de energie din exterior pentru a menţine materialul nuclear rece şi pentru a preveni un accident.

Videoclipul îl mai arată pe Grossi inspectând o staţie de pompare a apei. El a vizitat, de asemenea, un depozit de combustibil nuclear.

Grossi s-a întâlnit marţi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, la Kiev, şi a spus că lucrurile sunt „foarte fragile” la Zaporojie, unde inspectorii AIEA sunt staţionaţi de la jumătatea anului 2022.

Grossi a vizitat săptămâna trecută centrala nucleară Kursk din sudul Rusiei şi a spus că există pericolul unui accident nuclear acolo, deoarece forţele ucrainene, care au lansat o incursiune în regiunea Kursk luna trecută, se aflau la 40 km distanţă.

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole