Antena 3 CNN Externe Șeful AIEA, după exploziile de la Zaporojie: "Suntem pe muchie de cuțit"

Șeful AIEA, după exploziile de la Zaporojie: "Suntem pe muchie de cuțit"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 10:27 14 Apr 2023 Modificat la 10:33 14 Apr 2023

"Dacă nu acționăm acum pentru a proteja centrala, norocul nostru s-ar putea schimba mai devreme sau mai târziu, cu consecințe potențiale grave asupra sănătății umane și a mediului înconjurător.

Suntem pe muchie de cuțit în ceea ce privește siguranța şi securitatea nucleară la centrala din Zaporojie", a avertizat Grossi într-un comunicat difuzat la Viena, unde se află sediul AIEA.

Centrala nuclear-electrică de la Zaporojie se află în sudul Ucrainei, este cea mai mare din Europa și a fost ocupată de trupele ruse din martie 2022.

Două explozii de mine terestre s-au produs în afara gardului care înconjoară complexul nuclear: prima a avut loc în data de 8 aprilie, iar cealaltă, patru zile mai târziu, potrivit comunicatului AIEA.

Citește și: Explozie la centrala nucleară de la Zaporojie

La rândul său, agenția nucleară ucraineană Energoatom a semnalat, joi, explozia unei mine rusești lângă camera de control a unuia din reactoarele de la centrală.

Nu se știe, momentan, ce anume a declanșat exploziile minelor, a arătat Rafael Grossi.

El a reamintit că centrala Zaporojie - unde se află șase reactoare nucleare - continuă să depindă de o singură linie electrică încă funcțională pentru operațiunile de răcire în caz de urgență, ceea ce constituie "un risc major pentru siguranța și securitatea nucleară".

O linie electrică de urgență avariată în data de 1 martie nu a fost încă reparată, a menționat AIEA.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole