Antena 3 CNN Politică Șeful AEP: Preşedintele Klaus Iohannis poate participa la campanie şi poate promova referendumul

Șeful AEP: Preşedintele Klaus Iohannis poate participa la campanie şi poate promova referendumul

1 minut de citit Publicat la 21:53 26 Apr 2019 Modificat la 21:53 26 Apr 2019

Preşedintele Klaus Iohannis poate participa la campanie şi poate promova referendumul naţional consultativ cu privire la probleme de interes naţional, neexistând nicio interdicţie în acest sens în niciun act normativ, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, preşedintele AEP, Florin Mituleţu-Buică.

"Nu există nicio interdicţie în niciun act normativ că preşedintele nu poate participa în campanie şi promova acel referendum. Este interpretat greşit un alineat (din legislaţie-n.r.) cu privire la autorităţile publice - interdicţia aceea se referă ca şi în codul de bune practici al Comisiei de la Veneţia cu privire în principal la autorităţile administraţiei publice", a explicat preşedintele AEP.

Potrivit Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, campania electorală începe la momentul aducerii la cunoştinţă publică a datei şi întrebărilor referendumului. "Suntem în campanie electorală pentru referendum", a spus Mituleţu-Buică.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul pentru organizarea unui referendum naţional.

Cetăţenii sunt chemaţi pe 26 mai să se pronunţe prin 'da' sau 'nu' cu privire la următoarele întrebări: 1. 'Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?', 2. 'Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?'.

Potrivit legii 3/2000, campania pentru referendum începe la data aducerii la cunoştinţă publică a datei referendumului.

Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente.

Etichete: Klaus Iohannis
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole