Antena 3 CNN Actualitate Nicoleta Cîrciumaru va fi șeful interimar al ANAF

Nicoleta Cîrciumaru va fi șeful interimar al ANAF

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 11:09 30 Mai 2023 Modificat la 11:10 30 Mai 2023

Nicoleta-Mioara Cîrciumaru a fost numită în funcția de vicepreședinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, la începutul lunii mai. 

„Cu o experiență de peste 20 de ani în Administrația Fiscală, ultimii chiar la conducerea Administrației Sector 6 a Finanțelor Publice și apoi a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice a municipiului București, Nicoleta Mioara Cîrciumaru preia, odată cu funcția de vicepreședinte ANAF, și coordonarea activității de colectare a veniturilor bugetare”, anunța ANAF la acea vreme.

Președintele ANAF Lucian Heiuș a demisionat luni din funcție. Acesta nu a spus care sunt motivele demisiei, dar spune că este mulțumit că ANAF a reușit să atingă cu succes toate jaloanele stabilite prin PNRR și toate obiectivele asumate prin programul de guvernare.

„Mi-am înaintat astăzi demisia din funcția de președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală. A fost o onoare pentru mine să conduc această instituție și le mulțumesc colegilor mei pentru profesionalismul și implicarea de care au dat dovadă în acest an. Totodată, sunt mulțumit de faptul că, în acest mandat, ANAF a reușit să atingă cu succes toate jaloanele stabilite prin PNRR și toate obiectivele asumate prin programul de guvernare, cu onestitate, responsabilitate și respect față de contribuabili”, a arătat Lucian Heiuș într-un mesaj.

El susține că, în 2022, ANAF a reușit să colecteze la buget 353,3 miliarde lei, cu 58 miliarde mai mult față de anul precedent, și să ramburseze TVA în valoare de 27,99 miliarde lei, față de anul anterior când s-au rambursat doar 24,34 miliarde lei.

De asemenea, Lucian Heiuș arată că, în primele cinci luni din 2023, s-a rambursat TVA în valoare de 11.451 milioane lei.

„Totodată, în acest mandat, au fost efectuate 50.979 verificări la contribuabili persoane juridice şi fizice în urma cărora s-au stabilit sume suplimentare în valoare totală 3.688,5 milioane lei. Au fost efectuate 25.274 verificări documentare la contribuabili persoane juridice şi fizice, în urma cărora au fost stabilite sume suplimentare în valoare totală de 554,2 milioane lei. În aceeași perioadă, colegii mei de la direcția antifraudă fiscală au cuantificat/estimat implicaţii fiscale - reprezentând TVA, impozite, contribuţii sociale şi de sănătate, alte creanţe - în sumă totală de 2.471,1 mil. lei și au înaintat organelor de urmărire penală 289 acte de sesizare, pentru prejudicii în sumă totală de 621,8 mil. lei. În plus, în urma activităţii de verificare documentară au fost emise decizii de impunere, pentru 1.904 entităţi, valoarea obligaţiilor stabilite însumând 604,9 mil. lei”, a adăugat Lucian Heiuș.

„Regret că nu pot duce până la capăt procesul de modernizare al ANAF și proiectele începute acum și sper ca viitorul președinte să continue proiectele de digitalizare ale instituției”, a mai spus acesta.

Surse politice susțin că Heiuș a demisionat de la ANAF pe motiv că, la rotativă, postul de conducere de la ANAF va reveni PSD, iar el va ocupa o altă funcție.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole