De asemenea, anchetatorii au efectuat percheziții la Spitalul Județean Botoșani, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean.
"Procurorii Serviciului Teritorial Suceava fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de corupție și asimilate celor de corupție, săvârșite în perioada 2018-2023 de către funcționari publici din cadrul unei unități spitalicești, în contextul fraudării unor concursuri de ocupare a unor posturi vacante (...)
Au loc percheziții în 92 de locații din județele Botoșani și Iași, din care trei sunt sediile unor instituții publice, restul fiind sediul județean al unui partid politic și domiciliile unor persoane fizice", a precizat DNA într-un comunicat.
Unitatea spitalicească menționată în comunicatul DNA este Spitalul Județean Botoșani, acolo unde, în vara acestui an, o tânără de 26 de ani a murit după ce a fost ignorată de medici timp de șapte ore.
Surse judiciare: între 2.000 și 15.000 de euro mită pentru o angajare la Spitalul Județean Botoșani
Conform unor surse judiciare, angajările frauduloase se făceau pe posturi care porneau de la îngrijitoare, brancardieri, asistenți medicali și ajungeau până la medici și la funcții de conducere.
Mita pentru ocuparea unui post la Spitalul Județean Botoșani oscila între 2.000 și 15.000 de euro, conform acelorași surse.
Șefa Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, a confirmat investigațiile DNA la sediile instituțiilor pe care le conduce și, mai mult, a recunoscut că anchetatorii i-au percheziționat locuința.
Doina Federovici: "Procurorii au fost și la mine acasă!"
"A fost efectuată o percheziție domiciliară, după cum ați văzut și dumneavoastră. Am pus la dispoziție toate documentele solicitate de către organele abilitate.
Consiliul Județean nu face parte din această speță. Înțelegem că este vorba de o unitate spitalicească. Nu au fost ridicate înscrisuri sau documente oficiale.
Au fost și la mine acasă și, de asemenea, nu au fost ridicate niciun fel de documente", a susținut Federovici.
Ea a fost întrebată de ce a fost vizat de procurori sediul PSD Botoșani.
"Probabil pentru că eu am și calitate politică (...) Din moment ce au venit aici, cu siguranță că sunt și eu vizată", a răspuns Doina Federovici.
Șefa PSD Botoșani a spus că nu are cunoștință despre șpăgile pe care le investighează procurorii, în legătură cu concursurile trucate de angajare la Spitalul Județean.