Săptămână decisivă pentru soarta Laurei Codruța Kovesi. Peste trei zile, șefa DNA va fi audiată pentru abaterile disciplinare semnalate de Inspecția Judiciară și ar putea fi sancționată de CSM.
Șefa DNA este acuzată că a încălcat de trei ori statutul magistraților și a avut un comportament abuziv.
Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu după ce în presă au fost difuzate înregistrări audio în care Laura Codruța Kovesi le dădea indicații procurorilor pe un ton dur și le cerea să iasă cu dosare importante.