Antena 3 CNN Actualitate Șefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, așteptată la audieri în dosarul lui Sebastian Ghiță

Șefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, așteptată la audieri în dosarul lui Sebastian Ghiță

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 09:08 06 Mar 2017 Modificat la 09:08 06 Mar 2017

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, este aşteptată luni la Parchetul General, în dosarul înregistrărilor lui Sebastian Ghiţă. 

Șefa DNA trebuie să dea explicaţii despre relaţia cu Florian Coldea şi dosarele penale făcute la comandă, dar şi despre sentinţele date cu dedicaţie de Camelia Bogdan, exclusă din magistratura de CSM. 

Până acum, în acest dosar au fost audiaţi Florian Coldea şi Traian Băsescu. 

Pe 17 ianuarie, SRI anunţa că Florian Coldea a cerut trecerea în rezervă, decizia fiind luată chiar dacă verificările demarate în urma dezvăluirilor lui Sebastian Ghiţă au arătat că nu a încălcat legea, SRI propunând repunerea în funcţie.

Verificările au fost demarate după ce Sebastian Ghiţă a publicat fotografii şi înregistrări video în care ar apărea cei doi şi familiile acestora, precizând că au avut o relaţie de prietenie.

În acelaşi dosar, a fost audiată și Camelia Bogdan, fost judecător al Curţii de Apel Bucureşti, dar și fostul președinte Traian Băsescu.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole