Antena 3 CNN Actualitate Justiție Șefa Asociației Magistraților arată detaliul neluat în calcul de Iohannis în cazul lui Kovesi

Șefa Asociației Magistraților arată detaliul neluat în calcul de Iohannis în cazul lui Kovesi

1 minut de citit Publicat la 17:47 17 Apr 2018 Modificat la 17:47 17 Apr 2018

Judecătorul Andreea Ciucă – președintele Asociației Magistraților din România (AMR) și al Curții de Apel Târgu Mureș – a acordat luni o declarație pentru PSnews.ro, în care a evidențiat detaliul neluat în calcul de către Klaus Iohannis când șeful statului a hotărât să nu o revoce pe Laura Codruța Kovesi de la conducerea DNA.

„Dacă mă întrebați dacă este sau nu nevoie de revocare, nu vă pot da un răspuns tranșant ca magistrat, dar pot să fac referire la o chestiune concretă, de ultimă oră, de o gravitate foarte mare: chestiunea protocoalelor încheiate între parchete și serviciile de informații, cu privire la care două asociații profesionale (a noastră și UNJR-ul) au făcut demersuri clare și concrete începând cu anul 2015. Cum bine știți, acum un an, când i se punea această întrebare procurorului-șef al DNA, a spus că nici vorbă, nu există astfel de protocoale; că nici vorbă, nu există echipe mixte – ca până la urmă să se dovedească că, de fapt, aceste protocoale nu numai că existau, ci și că au fost aplicate și că au prevederi care (după cum am susținut și în fața Consiliului Superior al Magistraturii) afectează independența justiției.

Eu cred că până și numai o astfel de atitudine trebuia să aibă efecte sub aspectul raportului elaborat de către ministrul Justiției în legătură cu revocarea procurorului-șef al DNA. Deci era o chestiune care trebuia făcută cu luare-aminte – cu o analiză profundă. Așa spuneam atunci”, a punctat Ciucă.

Etichete: Klaus Iohannis
Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole