Estimarea aparține Serviciul de Informații Externe din Estonia și se adaugă altor avertismente similare lansate de oficiali militari din țări NATO, care au indicat pericolul crescut al unei agresiuni rusești pe flancul estic al Alianței Nord-Atlantice.
"Rusia a ales o cale care înseamnă o confruntare pe termen lung, iar Kremlinul anticipează un posibil conflict cu NATO în următorul deceniu", a declarat Kaupo Rosin, șeful serviciului estonian, cu ocazia publicării raportului privind amenințările la adresa securității naționale.
Rosin a adus drept argument planurile cunoscute ale Rusiei, de a-și dubla numărul de forțe staționate de-a lungul graniței sale cu Finlanda, Estonia, Lituania și Letonia.
Șeful spionilor estonieni a estimat, pe de altă parte, că un atac militar din partea Rusiei rămâne "foarte puțin probabil" pe termen scurt, în principal pentru că Rusia trebuie să mențină trupe în Ucraina.
De asemenea, probabilitatea atacului rusesc ar scădea dacă țările europene ar fi capabile să egaleze acumularea de forțe rusești, a adăugat oficialul estonian.
"Dacă nu suntem pregătiți, probabilitatea (unui atac militar rusesc) va fi mult mai mare", a conchis Kaupo Rosin.
Estonia și celelalte state baltice și-au majorat cheltuielile militare la peste 2% din valoarea PIB după ce Rusia a anexat Crimeea în 2014.
De asemenea, NATO și-a sporit prezența în aceste țări.
Donald Trump afirmă că ar încuraja Rusia "să facă orice vrea” țărilor NATO care nu plătesc destul pentru Apărare
Săptămâna trecută, fostul președinte american Donald Trump a afirmat că ar încuraja Rusia să facă "orice dorește" cu orice țări NATO care nu îndeplinesc ținta de cheltuieli pentru apărare.
La un miting cu susținătorii săi din Carolina de Sud, Trump a relatat discuția cu un lider "al unui mare stat" din Europa. Acesta l-ar fi întrebat în mandatul său prezidențial dacă SUA vor interveni, în cazul în care Rusia i-ar ataca țara, în condițiile în care guvernul acestui stat nu a alocat destule fonduri pentru sectorul Apărării.
"Nu, nu v-aș proteja. De fapt, i-aș încuraja să facă tot ce vor. Trebuie să plătești. Trebuie să iți plătești facturile", i-ar fi răspuns președintele de atunci al SUA, conform celor afirmate la mitingul de săptămâna trecută.
Acest episod a transmis o undă de nervozitate și temeri în Europa și a determinat Casa Albă să reacționeze. Președinția americană a numit afirmațiile lui Trump "îngrozitoare şi nebunești" și a reiterat eforturile președintelui Joe Biden de a sprijini Alianța.
Casa Albă: "Afirmațiile lui Trump pun în pericol securitatea națională a SUA"
"Încurajarea invadării celor mai apropiați aliați de către regimuri criminale este îngrozitoare și iresponsabilă și pune în pericol securitatea națională americană, stabilitatea mondială și economia noastră, acasă", a spus Andrew Bates, purtătorul de cuvânt al Casei Albe
Tratatul NATO stipulează în Articolul 5 că un atac asupra unei țări membre reprezintă un atac împotriva tuturor națiunilor din alianță.
Donald Trump, care va fi, cel mai probabil, nominalizat de Partidul Republican pentru a candida anul acesta la președinția SUA, s-a plâns multă vreme de faptul că multe țări NATO nu cheltuie destul cu Apărarea, comparativ cu Statele Unite.
El a amenințat în mod repetat că va retrage SUA din NATO, iar afirmațiile sale de sâmbătă reprezintă cel mai recent indiciu că nu intenționează să intervină în apărarea aliaților de un atac rusesc, dacă este reales, notează presa internațională.
Foto: Blindat rusesc "Terminator"