Antena 3 CNN Actualitate Fostul şef de la Permise şi Înmatriculări Suceava, şpăgi între 70 de lei şi 500 de euro pentru permise şi înmatriculări fără programare

Fostul şef de la Permise şi Înmatriculări Suceava, şpăgi între 70 de lei şi 500 de euro pentru permise şi înmatriculări fără programare

Viorel Aydan Cioroi
<1 minut de citit Publicat la 11:01 08 Iul 2021 Modificat la 11:09 08 Iul 2021

Finiş Florin Valy este acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie că ar fi primit mită, în repetate rânduri, între 70 de lei și 500 de euro, direct sau prin intermediar, pentru aprobarea cererilor de înmatriculare fără programare și pentru promovare probei practice în vederea obțineri permisului de conducere, categoria B.

Joi, acesta urmează să fie prezentat Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Asupra altor zece persoane se desfășoară acte de urmărire penală, în cazul acestora fiind dispuse măsuri preventive.  

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 07 iulie 2021, a inculpatului Finiş Florin Valy, comisar șef de poliție, la data faptelor șef al SPCRPCIV Suceava, ofițer responsabil pe linie de înmatriculări auto în cadrul Compartimentului Înmatriculări și Evidență a Vehiculelor Rutiere și ofițer examinator auto, în sarcina căruia s-a reținut comiterea a trei infracțiuni de luare de mită, în formă continuată”, se arata in comunicatul DNA.

Perioada în care Finiș s-ar fi folosit de calitatea de șef al Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor este 2018-2020. 

Etichete: DNA sef permise
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole